Vremea· 2 min citire

Vremea 16 martie - Temperaturi scăzute, ploi abundente în aproape toată țara

Ploaie

Ploaie

Scris de Dan Istratie Publicat: 16 mar. 2021, 06:15

Vremea se schimbă în 16 martie. Ploile vor domina aproape toată țara.

Astazi, vremea va fi rece, iar ca aspect se va menține închisă și cu precipitații în cea mai mare parte a teritoriului, local însemnate cantitativ (peste 15...20 l/mp) îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte. În Maramureș și în Transilvania în prima parte a zilei vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile, iar în zona de munte va ninge, regiuni în care se va depune strat de zăpadă mai consistent. În rest vor fi mai ales ploi. Izolat, vor fi condiții de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în vest și sud-vest, dar mai ales la munte, cu viteze ce vor depăși 70...90 km/h, la început în Munții Banatului, apoi și în Carpații Meridionali - la peste 1500 m altitudine, unde ninsoarea va fi viscolită. Temperaturile maxime, sub normele perioadei, vor fi cuprinse în general între 2 și 10 grade.***

In capitala, Vremea va fi închisă și se va răci. Va ploua în cea mai mare parte a intervalului, posibil moderat cantitativ. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade.***

La munte, vremea va fi rece, iar ca aspect se va menține închisă. Va ninge în toată zona montană, local însemnat cantitativ (peste 25...30 l/mp), și va continua să se depună strat de zăpadă consistent. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, cu viteze ce vor depăși 70...90 km/h în Munții Banatului și în Carpații Meridionali -la peste 1500 m altitudine, unde ninsoarea va fi viscolită.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea