Vremea în data de 13 august se menține călduroasă însă temperaturile scad ușor.
Astazi, vremea va fi predominant frumoasa, dar se va menține calduroasa îndeosebi în sud-vest, unde disconfortul termic va mai fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, mai ales în zona Carpaților Meridionali, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, cu valorile cele mai ridicate în Oltenia.***
In Bucuresti, vremea va fi frumoasa, dar calduroasa la amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maxima va fi de 30...32 de grade.***
La munte, vremea va fi în general frumoasa. Cerul va fi variabil, cu unele înnorari mai ales în zona Carpaților Meridionali, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurta durata. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificari pe creste. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior și vor caracteriza o vreme calda.***
La mare, vremea va fi predominant frumoasa. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificari trecatoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 29 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 24...26 de grade.