Vremea· 2 min citire

Vremea 10 august - Zile toride, nopți tropicale peste România - Maximele depășesc toate așteptările

Canicula

Canicula

Scris de Dan Istratie Publicat: 10 aug. 2021, 06:15

Vremea în data de 10 august se menține una extrem de caldă.

Astazi, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară la amiază în regiunile sudice și sud-vestice, unde disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nordul, centrul, estul și sud-estul țării unde, mai ales după-amiaza și seara, local se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină și vijelii, iar ploile pot avea, izolat, caracter torențial. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade în nordul Moldovei și 37...38 de grade în sudul Olteniei. Dimineața, îndeosebi în zonele depresionare, izolat se va semnala ceață.***

In capitala, vremea se va menține călduroasă, caniculară la amiază, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade.***

La munte, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și, mai ales după-amiază și seara, în Carpații Orientali, local în cei Meridionali și izolat în restul masivelor, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe alocuri cantitățile de apă vor fi însemnate și izolat se vor semnala vijelii și grindină. Valorile termice vor marca o ușoară scădere față de intervalul precedent.***

La mare, vremea va fi caldă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales după-amiaza și seara, când vor fi posibile averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 29 și 32 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 24...26 de grade.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea