Vremea· 2 min citire

Prognoza meteo până sâmbătă. Cât de frig va fi și în ce regiuni va ninge

Prognoza meteo până sâmbătă. Cât de frig va fi și în ce regiuni va ninge

Prognoza meteo până sâmbătă. Cât de frig va fi și în ce regiuni va ninge

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 nov. 2015, 08:55

Conform atenționării meteo Cod Galben, vremea va fi în general închisă și vor cădea precipitații ce vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor și se vor intensifica, potrivit Realitatea TV.

JOI

Local în Moldova și Transilvania și pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori și lapoviță, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali.

În regiunile sudice și sud-estice vor predomina ploile, iar cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar și la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depășind la rafală 50...55 km/h. Maximele vor fi cuprinse între -1 și 9 grade, doar în Dobrogea mai ridicate, spre 14 grade.

În Capitală, 3 grade dimineata. Pe parcursul zilei tot o vreme închisă cu ploi. Maxima zilei va fi în jur de 6 grade.

VINERI

Vineri, vremea va fi în general închisă. Mai ales spre seara, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării, iar în regiunile sudice și la munte, local, se vor acumula cantități importante de apă. Excepție va face nord-vestul teritoriului, unde acestea vor fi doar pe arii restrânse si slabe cantitativ. Vor fi ploi, dar în zonele montane, local în Moldova și, trecător, în restul teritoriului vor fi ninsori. Maximele vor fi cuprinse între -1 grad la Suceava și 8 grade în Baia Mare și Tulcea, mai ridicate până la 11 grade pe litoral.

În Capitală, vremea se va menține închisă și temporar, în special seara va ploua moderat cantitativ. Dimineața, 2-3 grade si maxima zilei, în jurul valorii de 6 grade.

SÂMBĂTĂ

Sâmbătă vor fi precipitații care local pot fi însemnate cantitativ, în cea mai mare parte a țării. La munte va fi mai ales lapoviță și ninsoare, in Moldova precipitațiile vor fi mixte iar în restul țării vor fi ploi. Maximele nu trec de 10 grade decât în Dobrogea, 13 grade la Constanta.

În București, vreme închisă cu ploi. Dimineața 3-4 grade și la amiază, 5-6 grade.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Vremea