Prognoza emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) vine cu o serie de avertizări Cod portocaliu și Cod galben de ninsori abundente, viscol și vânt puternic în mai mult de jumătate din țară, inclusiv în zonele montane. Avertizările sunt valabile până miercuri dimineața.
În Ajun de Crăciun este în vigoare un Cod portocaliu de ninsoare abundentă, depunere de zăpadă și viscol puternic la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali.
"În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, va ninge abundent și se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 30 - 50 litri/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90 - 110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 50 de metri", avertizează meteorologii.
În același interval de timp va fi în vigoare un Cod galben de ninsoare abundentă, depunere de strat și viscol la altitudini între 800 și 1.700 de metri în cea mai mare parte a zonei montane. Va ninge și se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 20 - 25 litri/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60 - 80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiții în care vizibilitatea va scădea sub 100 metri.
Potrivit ANM, în județul Timiș și zona joasă a județului Caraș-Severin va ninge temporar viscolit, rafalele fiind de 40 - 50 km/h. Aceste avertizări sunt valabile până miercuri, 25 decembrie.
Un al doilea Cod galben de vânt puternic va intra în vigoare marți dimineața, fiind afectate zone din Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, estul și sudul Transilvaniei.
Astfel, în perioada 24 decembrie, ora 5:00 - 25 decembrie, ora 10:00, în zonele menționate, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50 - 70 km/h, iar în noaptea de marți spre miercuri (24/ 25 decembrie) izolat de peste 80 km/h în estul Munteniei.
Meteorologii avertizează că intensificări ale vântului vor fi temporar și în restul teritoriului, cu viteze de 40 - 50 km/h, acestea persistând și în zilele de Crăciun, respectiv 25 și 26 decembrie, în special în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între 2 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 0 și 6 grade.
Prognoza meteo pentru București
În perioada 24 decembrie, ora 8:00 - 25 decembrie, ora 10:00, vremea va fi închisă și va ploua însemnat cantitativ (20 - 30 litri/mp). Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55 - 60 km/h. Temperatura maximă va fi de 8 - 9 grade, iar cea minimă de 4 - 6 grade