Joi, 21 ianuarie, vremea se va menține deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineața în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -9 și 2 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor și va ninge slab, local în Maramureș, Crișana, Transilvania și la munte și izolat în celelalte zone. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, unde va spulbera zăpada, dar trecător și la cote mai reduse și în sud-vestul și nord-estul țării. Local, dimineața, în Câmpia Română și izolat în rest va mai fi ceață asociată cu depunere de chiciură.
În București, vor fi înnorări și ceață cu depunere de chiciură în prima parte a zilei, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -8 grade.
La munte, vremea se va menține deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineața și noaptea. Cerul va avea înnorări, iar local și temporar va ninge slab, îndeosebi ziua. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, mai ales pe crestele înalte unde va spulbera zăpada.
Pe văi și în depresiuni, pe arii restrânse va fi ceață asociată cu depunere de chiciură. La amiază vor fi -7 grade la Păltiniș și 34 de cm stratul de zapada, -6 grade si la Preadeal cu 32 de cm stratul, -7 grade și la Semenic cu 29 de cm stratul, -5 grade la Sinaia cu 32 de cm stratul, -8 grade la Arieseni și 50 de cm stratul de omat si -14 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau si 32 de cm.