Valul de aer tropical pune stăpânire pe România. Cele mai ridicate temperaturi, 36 grade Celsius la umbră, se anunță în vestul țării, unde disconfortul termic va fi accentuat. Ploi de scurtă durată se vor semnala în est și în sud.
Luni, 27 iunie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, cu disconfort termic în creștere mai ales în regiunile vestice. Cerul va fi variabil, cu înnorări, ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice, după-amiaza și seara, local în zona montană și submontană și pe arii restrânse în est și în sud. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 33 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei și 22 grade Celsius în Dealurile de Vest.
În București, cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, când vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura aerului, în creștere față de intervalul precedent, va avea maxima în jurul valorii de 32 grade Celsius, iar minima se va încadra între 17 și 20 grade Celsius. În Capitală, 33 grade Celsius Marți, 28 iunie, meteorologii anunță pe arii restrânse caniculă, mai ales în zonele vestice unde și disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte și în regiunile sudice unde izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 35 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 23 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
În Capitală, conform ANM, valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme călduroasă. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla moderat ziua și în general slab pe parcursul nopții. Temperatura maximă va fi de 33 grade Celsius, iar cea minimă va ava valori cuprinse între 16 și 19 grade Celsius. Averse și descărcări electrice Valul de căldură sufocantă se accentuează miercuri, 29 iunie.
Vremea va fi călduroasă, caniculară îndeosebi în regiunile din jumătatea de vest a țării, iar disconfortul termic va fi accentuat în zonele de câmpie.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în est, sud-est și la munte, unde pe arii restrânse, probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 36 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 23 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.
Și în București, miercuri, vremea va deveni caniculară după-amiaza, cu o temperatură maximă de 35 grade Celsius. Cerul va fi variabil, după-amiaza vor mai fi posibile ploi de scurtă durată, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va avea valori cuprinse între 17 și 20 grade Celsius.