Nu e vorba de magie, și nici de vreo scamatorie. Oamenii de știință americani au descoperit o metodă prin care pot genera levitația, cu ajutorul sunetului! Într-un experiment demn de filmele science-fiction, experții au făcut să plutească în aer mai multe picături de substanțe.
Misterele levitației au fost decriptate. Fizicienii americani au descoperit o metodă prin care pot folosi undele de sunet pentru a levita picături de soluții, scrie gadgetreport.ro.
Expertul Chris Benmore a făcut o demonstrație în care a prezentat un levitator acustic, echipament dezvoltat inițial de NASA pentru a simula condiții de microgravitație. Acesta folosește două difuzoare pentru a genera unde sonore la frecvențe puțin mai înalte decât cele normale.
Când difuzoarele sunt așezate fix unul sus și altul jos, între ele se formează două seturi de unde sonore care interferează perfect una cu cealaltă, dând naștere unui fenomen cunoscut sub numele de undă staționară.
În anumite puncte ale undelor staționare, numite noduri, nu există un transfer net de energie. Având în vedere că presiunea acustică a undelor sonore este suficientă pentru a anula efectul gravitațional, obiectele ușoare pot levita atunci când sunt plasate între noduri.
Invenția este folosită în prezent în industria farmaceutică, acolo unde levitația poate îmbunătăți procesul de dezvoltare a produselor medicamentoase, făcându-le mai eficiente și cu mai puține efecte secundare.