Este ușor să ne gândim că reperele uzuale pe care le folosim pentru a ne defini pozițiile, cum ar fi "sus" și "jos" sau nord și sud nu se mai aplică odată ce părăsim Pământul.
În cazul sus/jos, o explicație este aceea că definim astfel direcția de acțiune a forței gravitaționale, care ne "trage în jos". Așadar, dacă dispare gravitația, nu ne-am mai da seama care a "josul".
Cu toate acestea, cel puțin la mică distanță de Terra, în Stația Spațială Internațională, astronauții au un punct de reper. Fără să "cadă", ei plutesc în derivă într-o anumită direcție, atrași de forța gravitațională scăzută: acea direcție este "în jos".
Explicațiile se nuanțează din momentul în care ieșim din sistemul de referință planetar.
Oamenii de știință nu includ gravitația în modelul standard al fizicii particulelor, de exemplu, deoarece teoria principală a gravitației – teoria generală a relativității a lui Einstein – s-a dovedit până acum incompatibilă cu modelul standard. În timp ce denumirile precum „sus” sau „jos” ne ajută să înțelegem universul, „unul dintre cele mai grele lucruri este să încerc să mă gândesc în afara acelor binare, să-mi imaginez un spațiu în care nu există sus sau jos, înainte sau înapoi, trecut sau prezent”, a explicat Jessica Esquivel, fizician la Fermilab din Illinois, pentru Live Science.
„Există această fluiditate frumoasă cu care trebuie să ne angajăm și este cu adevărat dificil, dar este și una dintre cele mai amuzante părți ale meseriei.”
