Sport· 2 min citire

Anunț privind viitorul lui Mircea Lucescu

Anunț privind viitorul lui Mircea Lucescu

Anunț privind viitorul lui Mircea Lucescu

Publicat11 iun. 2014, 20:08
SursăMediafax

Președintele clubului Galatasaray, Unal Aysal, a declarat că Mircea Lucescu este un tehnician foarte bun, al cărui nume este menționat frecvent de presă în legătură cu Turcia, dar în actualele condiții ar fi greu ca românul să fie adus la Istanbul, informează cotidianul Hurriyet.

Galatasaray a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că tehnicianul italian Roberto Mancini a decis să nu mai continue în funcția de antrenor principal al echipei din primul eșalon turc. Presa turcă a scris, după acest anunț, că favoriți pentru conducerea tehnică a echipei din Istanbul sunt Mircea Lucescu și Mustafa Denizli, fost selecționer al Turciei.

"Suntem întrebați frecvent de Lucescu. Are în continuare contract cu Șahtior Donețk. Sigur că este un antrenor foarte bun, dar în actualele condiții ar fi greu să îl aducem", a spus Unal Aysal pentru Hurriyet.
Unal Aysal a precizat, în privința celei de-a doua variante vehiculate de presă, că Mustafa Denizli este un antrenor valoros, dar care nu se află în vederile clubului Galatasaray.

"Ne gândim să aducem un antrenor din școala germană sau din cea olandeză", a adăugat el.

Potrivit cotidianului Sabah, un oficial turc, organizator de evenimente, care se numără printre persoanele în care Mircea Lucescu ar avea cea mai mare încredere în Turcia, Surreya Ertugrul, a declarat la un post de radio că tehnicianul român nu va pleca de la Șahtior Donețk. "Lucescu mi-a spus: «Eu nu plec de la Șahtior. Am muncit mult. Am adus echipa până aici. Cei de aici au mare încredere în mine, nu pot să las echipa și să plec». A și făcut planificarea pentru noul sezon. A organizat cantonamentele. Mi-a spus că indiferent ce oferte va primi nu va accepta", a afirmat Ertugrul.

Haberimport.com scrie în schimb că oficialii clubului Galatasaray au avut o primă discuție cu Mircea Lucescu și că tehnicianul va da un răspuns duminică.

Mircea Lucescu a antrenat echipa Galatasaray în perioada 2000-2002 și din 2004 pregătește formația Șahtior Donețk.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport