Polițiștii din Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, afiliați Sindicatului European – Europol au declanșat, marți, un protest inedit față de inechităților salariale din sistem. Pentru că astfel de acțiuni sunt interzise, oamenii în uniformă au folosit campania de donare de sânge pentru a putea lipsi motivat o zi.
„În contextul în care polițiștii nu au voie să declanșeze «grevă» conform Legii 367/2022 privind Dialogul social, pentru a atrage atenția decidenților politici asupra inechităților salariale din sistem, Europol filiala Mureș organizează o campanie de donare de sânge «Donăm o dată și astfel ajutăm medicii să salveze 3 vieți». E o formă de protest pe care am pus-o în aplicare prin implicarea activă a tuturor polițiștilor din IPJ Mureș, prin sincronizarea polițiștilor la nivelul fiecărui inspectorat, astfel încât aceștia să lipsească motivat de la serviciu pentru o zi. Conform Legii 282/2005 și HG 1364/2006, persoanele care donează sânge beneficiază printre altele, de o zi liberă plătită (în ziua donării). Semnalele colegilor din țară până la acest moment sunt în proporție de 30% la nivelul fiecărui inspectorat de poliție sunt de acord să doneze, ceea ce înseamnă între 100 și 500 de polițiști la nivelul fiecărei unități de poliție”, a declarat presei Daniel Oltean, liderul Europol Mureș, potrivit Agerpres.
Între revendicările polițiștilor se numără eliminarea inechităților salariale din sistemul public, acordarea integrală a diferențelor salariale restante Legii 153/2017, actualizarea normelor legale de hrană și echipare; actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate la nivelul anului 2009 pentru chirie, calculul sporurilor la salariul de funcție în plată și nu la cel din 2009, indexarea și actualizarea pensiilor militare și stoparea modificărilor abuzive ale Legii pensiilor militare.
Daniel Oltean susține că profesia de polițist a devenit total neatractivă, iar aceasta se datorează salarizării precare a polițiștilor și deficitului de personal care este de aproximativ 26%, dar că în realitate cifra ar fi mult mai mare „deoarece statele de organizare ale unităților de poliție nu mai sunt actualizate de aproximativ 15 ani, schema actuală de personal fiind cu mult depășită față de nevoile existente și situația operativă”.
„În zilele ce urmează, vom anunța calendarul tuturor acțiunilor de protest din luna iunie, pe care le vom realiza împreună cu colegii sindicaliști Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare. Dezastrul continuă la sesiunea de admitere în școlile de agenți de poliție din MAI. După proba scrisă, procentul de ocupare a locurilor arată astfel: la Școala de Agenți de Poliție ‘Vasile Lascăr’ Câmpina – 774 locuri ocupate din 1340 – 57,7% grad de ocupare; la Școala de Agenți de Poliție ‘Septimiu Mureșan’ Cluj – 203 locuri ocupate din 300 – 67,6% grad de ocupare; la Școala de Pregătire a Agenților de Frontieră ‘Avram Iancu’ Oradea – 110 locuri ocupate din 240 – 45,8% grad de ocupare; Începând de miercuri urmează vizita medicală care va reduce în continuare gradul de ocupare al locurilor. Totodată, lipsa de personal din cadrul instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, ar trebui să reprezinte o problemă de siguranță națională, motiv pentru care ne vom adresa și Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT)”, a afirmat Oltean.