Social· 2 min citire

L-au luat de la înmormântare ca să-i facă autopsie. Caz șocant în Gorj

Foto ilustrativ

Foto ilustrativ

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 10 apr. 2023, 23:10

Caz bizar în județul Gorj. Trupul unui bărbat care a încetat din viață la vârsta de 50 de ani a fost luat de poliție și de legiști, chiar în ziua înmormântării, pentru a fi dus la autopsie. Deciia a fost luată după ce fratele celui decedat și-a exprimat suspiciuni legate de cauza morții.

Înmormântarea unui bărbat din județul Gorj, decedat la vârsta de 50 de ani, a fost amânată după ce polițiștii au dispus ridicarea cadavrului și realizarea unei necropsii, în condițiile în care fratele vitreg al mortului a reclamat că are suspiciuni cu privire la cauzele decesului, potrivit News.ro.

Inițial, medicul de familie eliberase certificatul de deces fără a constata suspiciuni cu privire la cauza morții.

Bărbatul în vârstă de 50 de ani a murit în ziua de 8 aprilie, la locuința mamei sale din localitatea gorjeană Samarinești. Familia a chemat mediul de familie, care a examinat cadavrul și a eliberat certificatul de deces, însă fratele vitreg al mortului, care locuiește în alt județ, a reclamat la Poliție, trei zile mai târziu, că are suspiciuni cu privire la cauza morții.

”La data de 10 Aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați de către un bărbat de 62 de ani, din județul Caraș Severin cu privire la faptul că fratele său vitreg a decedat la locuința mamei lor din comuna Samarinești, având suspiciuni asupra cauzei decesului. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că la data de 8 aprilie a.c., bărbatul 50 de ani, din comuna Slivilești a decedat la locuința mamei sale din comuna Samarinești, în cauză fiind eliberat certificat constatator al decesului de către medicul de familie. Având în vedere aspectele sesizate de către bărbatul de 62 de ani, la data de 10 aprilie s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, informează Poliția Județeană Gorj.

Tot luni, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, pentru realizarea necropsiei care va stabili cu exactitate cauza morții.

Surse din Poliție au declarat pentru News.ro că decizia de ridicare a cadavrului a fost luată chiar în ziua în care mortul trebuia înhumat. Aceleași surse au precizat că decedatul era cunoscut cu afecțiuni medicale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social