Coronavirus - România: 110217 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

USR strânge semnături pentru modificarea Constituției - fără penali în funcții publice

Wednesday, 08 November 2017, 15:37 Sursă: REALITATEA.NET

"La nici un an de la alegerile din decembrie anul trecut, când România urma să intre într-o perioadă de progres și dezvoltare, am ajuns de fapt într-o situație fără precedent, cu un Guvern care agresează efectiv statul român atât pe ceea ce înseamnă Justiție, cât și pe ceea ce înseamnă mediu economic. România nu ar fi fost astăzi aici dacă în conducerea statului nu ar fi existat persoane cu probleme penale, care, timp de un an, au încercat să transforme statul în instrumentul de rezolvare a problemelor personale. Aceasta este de fapt explicația reală pentru incredibila situație în care un Guvern, cu o majoritate confortabilă, duce România dintr-o criză în alta și scoate cetățenii în stradă aproape în fiecare lună. USR inițiază strângerea de semnături pentru o inițiativă cetățenească prin care să fie transpusă în Constituție principala solicitare a românilor din aceste zile, de la mitingul de duminică: fără penali în funcții publice", a anunțat președintele USR, Dan Barna, într-o conferință de presă.

El a adăugat că România "nu poate să devină un stat european" dacă această așteptare a cetățenilor nu este soluționată, iar USR consideră că ea trebuie soluționată printr-o modificare a Constituției.

"Ceea ce ne-a arătat evenimentele din februarie de la Ordonanța 13 a fost că nu buna credință a Parlamentului este cea care a oprit abuzul din ordonanță și ceea ce se întâmplă cu legile Justiției depuse zilele trecute, ci exact vocea străzii. În acest context, USR le propune cetățenilor să semneze acest demers, această inițiativă cetățenească, ce trebuie să strângă 500.000 de semnături prin care Constituția să fie modificată pentru a fi neechivoc, la fel cum există în zeci de state din Europa această reglementare, ca persoanele care au probleme penale, care au condamnări nu pot să fie în funcții publice. Textul propus de noi să apară în Constituție este: nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de președinte al României cetățenii condamnați prin hotărâri judecătorești definitive la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni săvârșite cu intenție", a menționat Barna.


Citeste totul despre:

Vezi mai multe


Alte articole din: POLITICĂ
Alte articole din: POLITICĂ