TRAIAN BĂSESCU. Partidul Mișcarea Populară a început o campanie de strângere de semnături împotriva majorării accizei la benzină și motorină. Printre semnatarii petiției se numără președintele TRAIAN BĂSESCU. "Acciza adună bani pentru baronii locali", și-a justificat șeful statului gestul.
TRAIAN BĂSESCU. Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri dimineață, în zona Eroilor, la unul din corturile de campanie ale PMP, o petiție pentru respingerea taxei suplimentare la carburant pe care Guvernul dorește să o introducă.
Șeful statului a sosit la cortul de campanie al PMP în jurul orei 11.30, pe jos, declarând jurnaliștilor prezenți că a parcat în zonă. "Știți cum e cu primarii ăștia ai Bucureștiului", a spus Băsescu, râzând, referindu-se la locul de parcare găsit.
El a spus că a promis că va semna petiția PMP împotriva taxei suplimentare la carburant, dar nu va participa la mitingul pe această temă pe care PMP îl organizează sâmbătă. Președintele a dat mâna cu cei care strâng semnături, a semnat și apoi a primit două mere de la aceștia, spunând că unul este pentru soția sa, iar unul pentru nepoțica Anais. "Consider taxa asta, de 42 de bani pentru un litru de benzină și motorină, inutilă. Bugetul de stat nu avea nevoie de banii ăștia, bani care să fie transferați apoi baronilor locali în campanie. E în neregulă", a spus TRAIAN BĂSESCU.
Președintele a mai spus că introducerea de taxe suplimentare pentru benzină și motorină "va afecta viața cetățenilor", precizând că "nu era necesară".
TRAIAN BĂSESCU a adăugat că a vorbit cu Victor Ponta despre această taxă, dar premierul "nu renunță la idee", susținând că a reușit să o amâne trei luni, dar că acum nu mai poate pentru că "nu mai are bugetul în mână", l-a promulgat. Șeful statului a mai spus că ar fi fost oportună a nouă amânare a acestei taxe, întrucât din aprilie se vor "simți și efectele taxei pe stâlp, care nu sunt mici", iar acestea "se cumulează". "Eu în locul premierului aș încerca o nouă amânare", a mai spus Băsescu.