TRAIAN BĂSESCU în Israel. România susține planul de pace al SUA în Orientul Mijlociu

TRAIAN BĂSESCU în Israel. România susține planul de pace al SUA în Orientul Mijlociu
TRAIAN BĂSESCU în Israel. Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, înaintea vizitelor de stat pe care le va efectua luni și marți în Israel și în Teritoriile Palestiniene, că România susține fără rezerve inițiativa de pace a secretarului de stat american John Kerry.
TRAIAN BĂSESCU, aflat în vizită de stat în Israel, a fost primit, luni dimineață, la Ierusalim, de omologul israelian Shimon Peres.
Pe agenda întâlnirii de la Reședința Prezidențială "Beit Hanasi" se află de asemenea un cuvânt de mulțumire adresat de președintele României, semnarea în Cartea de Onoare și convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegații oficiale.
Tot luni, la ora 11.00, la sediul Guvernului, sunt programate scurte declarații de presă ale președintelui României și ale prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu, urmate de convorbiri ale celor doi oficiali, iar la ora 12.10, la Muntele Herzl, Cimitirul Eroilor Israelieni, va avea loc un ceremonia de depunere a unei coroane de flori la mormântul lui Theodor Herzl.raian Băsescu, aflat în vizită de stat în Israel, a fost primit, luni dimineață, la Ierusalim, de omologul israelian Shimon Peres.
Pe agenda întâlnirii de la Reședința Prezidențială "Beit Hanasi" se află de asemenea un cuvânt de mulțumire adresat de președintele României, semnarea în Cartea de Onoare și convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegații oficiale.
Tot luni, la ora 11.00, la sediul Guvernului, sunt programate scurte declarații de presă ale președintelui României și ale prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu, urmate de convorbiri ale celor doi oficiali, iar la ora 12.10, la Muntele Herzl, Cimitirul Eroilor Israelieni, va avea loc un ceremonia de depunere a unei coroane de flori la mormântul lui Theodor Herzl.
TRAIAN BĂSESCU în Israel.
Președintele Traian Băsescu a declarat, duminică, înaintea vizitelor de stat pe care le va efectua luni și marți în Israel și în Teritoriile Palestiniene, că România susține fără rezerve inițiativa de pace a secretarului de stat american John Kerry.
"Un capitol aparte este rezervat inițiativei de pace a secretarului de stat John Kerry și, din acest punct de vedere, vă asigur că România susține fără rezerve inițiativa de pace a secretarului de stat John Kerry, implicarea SUA ca mediator între Israel și Palestina și ajungerea la o soluție care să satisfacă vechea noastră abordare în ceea ce privește conflictul palestiniano-israelian, două state în pace și securitate. Sigur, având în vedere ponderea lumii arabe, trebuie dată o atenție deosebită securității Israelului", a spus Băsescu, într-o declarație de presă susținută la aeroportul "Henri Conadă", înainte de plecarea în aceste vizite.
El a precizat că atât în Israel, la Tel Aviv, cât și la Ramallah, va avea discuții cu demnitarii cu privire la situația din regiune și a spus că, pe fondul instabilității din zonă, inițiativa de pace a lui John Kerry reprezintă "o oportunitate care nu trebuie ratată".
"Constatăm instabilitatea din Egipt, situația de război civil din Siria, situația instabilă din Irak și, nu în ultimul rând, situația din Liban. Practic, pe acest fond de intabilitate din jurul Israelului și a Teritoriilor Palestiniene, e clar că ințiativa de pace a secretarului de stat Kerry este o oportunitate în ceea ce privește asigurarea păcii în regiune, o oportunitate care, în opinia noastră, nu trebuie ratată", a spus Băsescu.
El a arătat că România este una dintre țările care au susținut coonsecvent necesitatea ajungerii la un acord israeliano-palestinian, în condițiile în care se cunosc foarte bine cele cinci chei ale acestei soluții israeliano-palestiniene, dar și inflexibilitatea părților pe anumite probleme și există și puncte de vedere asupra concesiilor care trebuie făcute.
"Mesajul nostru principal, din acest punct de vedere, va fi legat de faptul că oricând e mai bun un compromis de la abordările tradiționale ale celor două părți care au făcut ineficiente negocierile de pace până acum. Deci e mai bun un compromis decât să nu ai siguranță și pace pentru propriii tăi cetățeni", a spus Băsescu.
Luni și marți, președintele Traian Băsescu va efectua vizite de stat în Israel și în Teritoriile Palestiniene.
În Israel, șeful statului va avea întâlniri cu președintele Shimon Peres, cu premierul Benjamin Netanyahu, cu președintele Knesset-ului, Yuli Edelstein, cu ministrul de Externe, Avigdor Lieberman.
De asemenea, la Ramallah, Traian Băsescu va avea o întâlnire cu președintele Teritoriilor Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Secretarul de Stat american John Kerry a făcut, la începutul lunii ianuarie, un turneu diplomatic de patru zile în Orientul Mijlociu, fără să reușească să-i convingă pe israelieni și palestinieni să se ralieze la planul său de pace, a relatat AFP.
În cursul celei de-a zecea călătorii în regiune, John Kerry, care se confruntă cu pozițiile ireconciliabile ale celor două tabere, a discutat cu liderii israelieni și palestinieni pe marginea unui proiect de acord-cadru, care trasează liniile reglementării divergențelor legate de frontiere, securitate, statutul Ierusalimului și soarta refugiaților palestinieni.
CRITICI DURE PENTRU KERRY
Ministrul israelian al Apărării, Moshe Yaalon, a lansat critici virulente împotriva planului de pace pentru Orientul Mijlociu propus de secretarul de Stat american John Kerry, informează cotidianul israelian Yediot Aharonot, citat de AFP.
"Secretarul de Stat John Kerry - care a venit aici determinat și animat de o obsesie de neînțeles și de un fel de mesianism - nu poate înțelege nimic despre conflictul cu palestinienii", a spus Yaalon în conversații private cu oficiali israelieni și americani.
"Singurul lucru care ne-ar putea salva ar fi ca John Kerry să câștige Premiul Nobel pentru Pace și să ne lase în pace", a continuat Yaalon cu ironie.
Yaalon a denunțat propunerile americane privind dispozitivul de securitate din Cisiordania. "Planul american de securitate nu are nici măcar valoarea hârtiei pe care este scris. Nu oferă nici securitate, nici pace. Deocamdată, noi suntem singurii care au făcut concesii - eliberând deținuți palestinieni; palestinienii nu au oferit nimic", a subliniat Yaalon, membru al formațiunii Likud (dreapta naționalistă), condusă de premierul Benjamin Netanyahu.
Ministrul israelian pentru Relații Internaționale, Youval Steinitz, un apropiat al lui Netanyahu, a declarat că este "de acord cu conținutul afirmațiilor" lui Yaalon, subliniind totuși că trebuie evitate "jignirile personale".
În schimb, ministrul Justiției, Tzipi Livni, responsabilă de negocierile de pace cu palestinienii, l-a criticat pe colegul său: "Putem exprima opoziție față de negocieri în mod argumentat și responsabil, fără a compromite relațiile cu cel mai bun prieten".
John Kerry a fost criticat de numeroși oficiali israelieni în ultima vreme. Secretarul de Stat american, care a efectuat zece vizite în regiune începând din martie 2013, nu a reușit până acum să ralieze cele două părți la planul său de pace.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























