Politica· 1 min citire

PROIECT. Deputații, obligați să-și publice CV-ul pe siteul instituției

Foto arhivă Inquam

Foto arhivă Inquam

Scris de Iulian Budusan Publicat: 23 iun. 2021, 13:04

Deputații vor avea obligația de a-și depune, la începutul mandatului, un CV, care va fi publicat pe site-ul Camerei Deputaților, prevede un proiect de hotărâre adoptat, miercuri, de Cameră.

Proiectul modifică în acest sens regulamentului Camerei Deputaților.

"În condițiile alin. (1) și (2), deputații depun odată cu declarația de avere și de interese, la secretarul general al Camerei Deputaților, un curriculum vitae. Acesta se publică pe site-ul Camerei la secțiunea de prezentare a fiecărui deputat", se precizează în proiect.

Proiectul a fost inițiat de deputații minorităților naționale Varujan Pambuccian și Ovidiu Ganț, care au argumentat că parlamentarii trebuie să dea dovadă de transparență în activitatea parlamentară.

"Cum una dintre informațiile care se afișează pe pagina de web a Camerei Deputaților este curriculum vitae al deputaților, această informație de interes pentru electorat nu ar trebui să fie opțională", au precizat aceștia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica