Piedone: Este extrem de suspect faptul că ANI face comunicate către presă la mai puțin de 48 de ore de când mi-am anunțat candidatura la Capitală

Cristian Popescu Piedone / Foto: Inquam Photos
Cristian Popescu Piedone / Foto: Inquam Photos

Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone a reacționat după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a găsit în conflict de interese. "Este extrem de suspect faptul că ANI face comunicate către presă de o asemenea manieră, fără ca mie să îmi fi fost comunicat în mod oficial raportul, iar asta se întâmplă la mai puțin de 48 de ore din momentul în care mi-am anunțat candidatura pentru funcția de Primar General al Capitalei", a transmis, miercuri, Piedone.