Politica· 2 min citire

Parlamentarii PSD au anunțat când va fi citit textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Foto arhivă Inquam

Foto arhivă Inquam

Scris de Iulian Budusan Publicat: 23 iun. 2021, 11:15

Senatul și Camera Deputaților se reunesc, miercuri, de la ora 14, pentru prezentarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, care a fost depusă dimineață de parlamentarii PSD, au decis Birourile permanente reunite (Bpr).

„În ședința Birourile permanente reunite s-a stabilit începutul de calendar (al parcursului moțiunii de cenzură în Parlament - n.r.). Astăzi, la ora 14,00, va avea loc ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului pentru a da citire moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu”, a afirmat, miercuri, liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis.

Liderul grupului PSD din Senat, Lucian Romașcanu, s-a pronunțat pentru organizarea de alegeri anticipate.

„Astăzi o vom citi și după citire există prevederea regulamentară să se dea vot. Rămâne ca în Bpr să se decidă data în care se dă acest vot, vot care trebuie să fie oricum până la sfârșitul acestei sesiuni. Sperăm să treacă (moțiunea - n.r.), pentru că vedem ceea ce se întâmplă astăzi la nivel guvernamental și parlamentar. Citându-l pe președintele Iohannis de anul trecut, Parlamentul acesta nu mai reprezintă voința poporului, cea mai bună soluție ar fi alegerile anticipate”, a spus Romașcanu.

Simonis consideră că, „dacă parlamentarii coaliției majoritare vor participa la vot, moțiunea va fi adoptată”

„Fac un îndemn la parlamentarii coaliției să nu se comporte ca niște copii de grădiniță sau de școală gimnazială, să asculte îndemnul șefului de partid și să fie obligați să stea în bănci într-un moment extrem de important. Guvernul, indiferent cum se cheamă, trebuie să aibă voturi pro și contra, pentru a vedea susținerea pe care o are în Parlament. Dacă parlamentarii majorității vor participa la vot, moțiunea va fi adoptată cu multe voturi peste”, a adăugat Simonis.

Parlamentarii PSD au depus, miercuri, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu.

Moțiunea este intitulată "România eșuată. Recordul „fantastic” al Guvernului Cîțu", iar în textul acesteia social-democrații susțin că guvernarea PNL-USR-UDMR „conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica