Pe 18 septembrie, scoțienii vor hotărî printr-un referendum dacă vor o țară separată sau rămân sub domnia reginei Marii Britanii – e un fapt de politică internă a insulei, dar unii comentatori de la București o iau ca pe afront la patriotismul gureș, pur rrromânesc, scrie Sabin Gherman în Vocea Transilvaniei.
"Unu: eu nu cred că scoțienii vor vota pentru independență – și asta pentru că, dincolo de tremoloul identitar, există chestiuni tehnice dificil de trecut: noua țară va trebui să aștepte ani, dacă nu decenii, ca să intre în sistemul global de securitate (e vorba de NATO); la fel, în Uniunea Europeană. Or, să renunți la stabilitate ca să re-negociezi apoi tocmai stabilitatea li se va părea multora un demers păgubos. Ce nu înțeleg politicienii: cetățeanul are nevoie mai mare de o mașină nouă, o casă decentă, educație și sănătate decât de lozinci urlate pe stradă. Cel mai important este să beneficiezi de roadele muncii tale, nu să te intereseze politica.
Doi: Scoția beneficiază de toate instituțiile regionale, are probabil cel mai înalt standard în descentralizare. Devoluția – pasul intermediar dintre regionalizare și federalizare – pare să asigure atât securitatea, cât și prosperitatea oamenilor simpli. Mai mult, transferul de putere va fi și mai consistent – asta a anunțat premierul Cameron. Plus: Scoția are prim-ministru, guvern, parlament, steag, imn – tot ce are o țară: de ce să renunțe la statutul confortabil de parte a actorului global care e Marea Britanie? Să fi avut noi sistemul devolutiv…"
Mai multe, pe VOCEA TRANSILVANIEI.
Sabin Gherman este autorul celebrului manifest "M-am săturat de România".