Politica· 1 min citire

Nicușor Constantinescu cere ridicarea interdicției de a nu discuta cu angajații CJ

Nicușor Constantinescu cere ridicarea interdicției de a nu discuta cu angajații CJ

Nicușor Constantinescu cere ridicarea interdicției de a nu discuta cu angajații CJ

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 dec. 2014, 18:40

Șeful Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a solicitat, miercuri, Tribunalului Constanța, să ridice  una din condițiile controlului judiciar, respectiv aceea de a nu discuta cu angajații instituției și cu consilierii județeni, informează Mediafax.

"Solicit modificarea controlului judiciar dispus prin decizia Curții de Apel Constanța la 5 decembrie 2014, iar această modificare să se refere la obligația mea de a nu lua legătura cu personalul Consiliului Județean și consilierii județeni în legătura cu cauza penală ce privește Centrul Militar Zonal, întrucât președintele Consiliului Județean are obligații care nu pot fi delegate decât în anumite condiții și unele care nu pot fi delegate deloc”, a declarat Nicușor Constantinescu în instanță, unde a avut loc un nou termen în dosarul în care este judecat privind nefinanțarea Centrului Militar Zonal.

Mai mult, Nicușor Constantinescu a precizat că, în timpul în care s-a aflat la tratament în Statele Unite ale Americii, Consiliul Județean Constanța a fost condus de vicepreședintele Cristinel Dragomir, căruia i-au fost delegate anumite atribuții.

Însă, procurorul DNA a cerut instanței să respingă solicitarea lui Nicușor Constantinescu și a solicitat, totodată, ca șefului CJ Constanța să i se interzică să își exercite funcția pe perioada în care se află sub control judiciar.

Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea privind cele două solicitări pentru 18 decembrie.

Mai multe pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica