Fostul ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat că Uniunea Europeană ar putea avea o problemă serioasă, dacă Scoția s-ar desprinde de Marea Britanie. În ceea ce privește o posibilă asemănare între situația din Scoția și cea din Ținutul Secuiesc, Mihai Răzvan Ungureanu a negat orice fel de similitudine.
În opinia lui Mihai Răzvan Ungureanu, "un stat scoțian independent pune într-o problemă Uniunea Europeană. Evident, va avea propriile probleme, pentru că va depinde, cel puțin pentru o bună bucată de vreme, în supraviețuirea sa, de Londra. Dar din punct de vedere politic și general strategic, va pune o problemă serioasă Uniunii Europene, care se va confrunta cu o situație pentru care nu e pregătită în acest moment, tot așa cum va pune în cauză chiar tratatul fondator al Alianței Nord-Atlantice (...). Uniunea Europeană în felul acesta se confruntă cu o criză de amploare, pentru că este o criză de creativitate, nu o criză de situație, în sfârșitul unui an și așa extrem de aglomerat și de fierbinte", informează RFI.
Întrebat dacă există vreo asemănare între situația din Scoția și cea din Ținutul Secuiesc, Mihai Răzvan Ungureanu a subliniat că ”orice încercare de analogie sau de comparație între cele două situații greșește amarnic”.
"Câtuși de puțin. Orice încercare de analogie sau de comparație între cele două situații greșește amarnic, în primul rând pentru faptul că cerința liderilor UDMR, aceea de a avea un grad ridicat de autonomie în raport cu statul român e construită într-o bună parte pe argumente de ordin etnic, lucru pe care Constituția României le interzice. În ceea ce privește Scoția, acolo nu vorbim de un argument etnic, acolo vorbim de o istorie foarte veche, care s-a terminat în 1707”, a mai spus fostul ministru de Externe.
Mai multe pe RFI.