Politica· 6 min citire

Mazăre: Băsescu împarte TEROAREA cu procurorii de la DNA

Mazăre: Băsescu împarte TEROAREA cu procurorii de la DNA

Mazăre: Băsescu împarte TEROAREA cu procurorii de la DNA

Publicat29 apr. 2014, 13:55
SursăMediafax

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, marți, referitor la faptul că procurorii anticorupție au sesizat Inspecție Judiciară cu privire la judecătoarea care a decis punerea sa în libertate, că președintele Traian Băsescu "împarte teroarea cu procurorii de la DNA".

"Ceașescu împărțea teroarea cu securiștii, Băsescu împarte teroarea cu procurorii de la DNA. Același lucru l-a făcut și în cazul doamnei judecătoare. Avocații mi-au spus că este unic în analele istoriei ca procurorul să reclame judecătorul, și de la Înalta Curte, că a făcut, că n-a făcut. Eu i-am felicitat și atunci și îi felicit și în continuare și mai spun o dată: dacă ne scapă cineva de teroarea asta, judecătorii ne scapă. Să dea Dumnezeu să-i țină tare", a spus Mazăre, la Curtea de Apel București, după finalizarea termenului de judecată din dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri din județul Constanța.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a sesizat, luni, Inspecția Judiciară din CSM în cazul judecătoarei Rodica Cosma, de la instanța supremă, care a dispus punerea în libertate a lui Radu Mazăre, arătând că magistratul a considerat ca nefiind concludente toate probele din dosar din cauza lipsei uneia singure.

Surse judiciare au declarat luni, pentru MEDIAFAX, că procurorii anticorupție au trimis recent Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o cerere de verificare a judecătoarei Rodica Cosma, care în 9 aprilie a dispus eliberarea din arest și cercetarea în libertate, cu măsura controlului judiciare, a lui Radu Mazăre, în dosarul în care primarului Constanței este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câștige contractul pentru construirea unor locuințe sociale.

Potrivit surselor citate, procurorii au arătat în sesizare că nu era firesc ca judecătoarea de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) să înlăture toate probele anchetatorilor din dosarul lui Radu Mazăre și să le considere neconcludente din cauza lipsei unei singure probe.

Astfel, judecătoarea Rodica Cosma a arătat, în cuprinsul motivării deciziei de cercetare în libertate a lui Radu Mazăre, că lipsește o probă deosebit de importantă din dosar, respectiv o discuție telefonică dintre Radu Mazăre și omul de afaceri Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale "Henri Coandă", care să facă legătura cu toate celelalte probe puse la dispoziție de anchetatorii anticorupție.

"Este important de subliniat faptul că judecătorul de drepturi și libertăți în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, nu a motivat de ce a înlăturat probele pe care le-a invocat procurorul și pe care și-a întemeiat propunerea de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți a susținut, practic a reproșat procurorului că lipsește o anume probă, iar sub acest aspect, în motivare a reținut că …«nu se desprinde vreun dialog dintre inculpatul Mazăre Radu și inculpatul Morgenstern Avraham din care să rezulte că banii au fost primiți de inculpatul Mazăre Radu de la inculpatul Morgenstern Avraham» - fila nr. 34 motivare judecător fraza 4", arată DNA, în sesizarea transmisă Inspecției Judiciare.

DNA a arătat în sesizare că nu era firesc să nu se aibă în vedere toate probele adunate pe parcursul urmăririi din cauza lipsei acestei probe.

"Practic, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că, dacă ar fi existat o astfel de probă, aceasta ar fi fost în măsură să dea greutate faptelor reținute în sarcina inculpaților și să consacre/ consfințească realitatea de necontestat că banii, obiectul mitei, sunt în contul inculpatului Mazăre Radu", se precizează în sesizarea făcută împotriva judecătoarei de la ICCJ.

Procurorii DNA susțin că se observă că judecătorul de drepturi și libertăți Rodica Cosma este exponenta susținerii că luarea măsurii arestării preventive este posibilă numai dacă printre probele administrate de procuror, supuse evaluării judecătorului, se regăsește o anumită probă indicată de acesta.

"Acreditează ideea că ori de câte ori nu există o probă la care se «gândește» judecătorul de drepturi și libertăți, nu poate fi justificată măsura arestării preventive, iar când există o probă evidentă, directă sau la limita evidenței, există obligația dispunerii măsurii preventive. Nimic mai absurd, cu atât mai mult cu cât în faza de urmărire penală este chiar imposibilă diferențierea între probe și ce indicii temeinice, pe de o parte, iar pe de altă parte, o asemenea interpretare a judecătorului induce obligația evaluării cantitative, ceea ce, de asemenea, contravine dispozițiilor legale", subliniază procurorii anticorupție.

DNA apreciază, în sesizare, că judecătoarea Rodica Cosma "a nesocotit în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil" normele de drept procesual penal.

"Concluzia instanței de judecată nu are nicio legătură cu procesul de evaluare a probelor și de analiză a scopului, condițiilor generale de aplicare a măsurilor preventive, a cazurilor de aplicare a măsurii arestării preventive. Concluzia judecătorului de dreptului și libertăți Cosma Rodica reflectă doar strădania de a evoca fără analiză susținerile părților, contrar responsabilității funcției de judecător care impune major interpretarea judiciară prin aplicarea legii, nu creativitate și originalitate", mai scriu procurorii în sesizarea transmisă Inspecției Judiciare.

Primarul Radu Mazăre și omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost reținuți în 8 aprilie, după audieri la DNA. Aceștia au fost eliberați din arestul Poliției Capitalei în 9 aprilie, după ce instanța supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar, cu interdicție de a părăsi țara. Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, la un alt complet de la instanța supremă, care în 18 aprilie a decis definitiv ca Radu Mazăre să fie cercetat în continuare în libertate.

Primarul Constanței a fost acuzat inițial de luare de mită, apoi procurorii au extins cercetările în cazul lui Mazăre și pentru fals în declarații. Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuințe sociale "Henri Coandă" -, pentru a o ajuta pe aceasta să câștige licitația și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Radu Mazăre mai este acuzat că nu trecut în declarațiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, cei 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg.

În acest cont, spun anchetatorii, a fost virată de către o societate comercială, la 13 septembrie 2011, suma de 95.000 de euro.

În același dosar este urmărit penal și fratele primarului Constanței, senatorul PSD Alexandru Mazăre, acesta fiind acuzat de complicitate la luare de mită și fals în declarații.

Anchetatorii susțin că Elan Schwartzenberg a fost ales ca intermediar pe traseul banilor de la Morgenstern la frații Mazăre, pentru că se bucura de încrederea celor doi. Astfel, prin intermediul lui Schwartzenberg, într-un cont din Israel al lui Radu Mazăre au intrat 95.000 de euro, iar în unul al fratelui acestuia, 80.000 de euro, în două tranșe egale.

Senatorul Alexandru Mazăre nu a menționat în declarația de avere din 29 mai 2012 un cont deschis la o unitate bancară din Israel, în care, în 2011, o societate comercială a virat 80.0000 de euro, la 13 septembrie 2011 și 6 decembrie 2011, a arătat DNA, precizând că suma reprezenta o parte din mita care ar fi fost primită de primarul Constanței, Radu Mazăre.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica