Politica· 1 min citire

Lecție de gramatică la Guvern: Dragnea cere să fie folosit "din cauza", nu "datorită", la inundații

Lecție de gramatică la Guvern: Dragnea cere să fie folosit "din cauza", nu "datorită", la inundații

Lecție de gramatică la Guvern: Dragnea cere să fie folosit "din cauza", nu "datorită", la inundații

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 iul. 2014, 19:50

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut autorităților locale să nu mai folosească prepoziția "datorită" atunci când descriu cauzele inundațiilor, ci să spună "din cauza", explicându-le că aceste cuvinte trebuie folosite în funcție de caracterul pozitiv sau negativ al unui eveniment.

Solicitarea le-a fost adresată autorităților locale de către ministrul Administrației Publice, vicepremierul Dragnea, în comandamentul pentru situații de urgență reunit luni seara la Guvern, după ce mai mulți membri ai administrației locale s-au referit la cauzele inundațiilor folosind prepoziția "datorită".

"Vă aud pe toți folosind «datorită», ca și cum astea ar fi vești bune și lucruri bune. Astea sunt lucruri rele, spuneți "din cauză", le-a transmis Dragnea autorităților locale, potrivit mediafax.ro.

Din punct de vedere semantic, prepoziția "datorită" trebuie folosită în situații în care un eveniment are conotații pozitive, favorabile, în timp ce locuțiunea prepozițională "din cauza" trebuie folosită atunci când acțiunea are un caracter negativ, neplăcut.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica