Iohannis respinge privilegiile parlamentarilor: "Pot conduce la cheltuieli bugetare excesive"

Iohannis respinge privilegiile parlamentarilor: "Pot conduce la cheltuieli bugetare excesive"
Șeful statului Klaus Iohannis respinge privilegiile parlamentarilor. Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea pentru modificarea art. 45 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care prevede majorarea sumelor forfetare care li se acordă pentru deplasări parlamentarilor, în schimbul renunțării la mașinile de serviciu, trasmite Realitatea TV.
Iohannis motivează, în cererea de reexaminare, că "modificarea propusă, referitoare la asigurarea dreptului la transport în teritoriu al parlamentarului, nu asigură transparența și predictibilitatea normei instituite, prin conținutul său aceasta putând conduce la cheltuieli bugetare excesive, cheltuieli ce pe termen lung nu reprezintă o investiție rațională".
Mai mult, subliniază șeful statului "instituirea exclusivă a unei sume forfetare în locul dreptului parlamentarilor de a opta între un autoturism sau o sumă de bani pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului are drept consecință directă cheltuirea irațională a banului public".
Textul integral al cererii:
"Legea pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în forma transmisă la promulgare, abrogă alin. (2) al art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care prevede că „Deputații și senatorii pot beneficia de autoturism pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului”. Totodată, actul normativ trimis spre promulgare modifică alin. (3) al art. 45 astfel: „Deputații și senatorii beneficiază, pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului, de o sumă forfetară al cărei cuantum este stabilit prin hotărâre a birourilor permanente, în funcție de resursele bugetare ale celor două Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripție, pe bază de declarație pe propria răspundere, care reprezintă document justificativ”.
Menționăm că fundamentarea instituirii acestei noi reglementări nu rezultă din niciun document asociat acestei legi (expunere de motive, avizul Consiliului Legislativ, raportul comisiei sesizate în fond, dezbateri parlamentare), iar între forma depusă de inițiator și forma legii transmise la promulgare nu este vreun element comun care să permită identificarea voinței reale a legiuitorului și a scopului pe termen lung urmărit de acesta. Din această perspectivă, considerăm că modificarea propusă, referitoare la asigurarea dreptului la transport în teritoriu al parlamentarului, nu asigură transparența și predictibilitatea normei instituite, prin conținutul său aceasta putând conduce la cheltuieli bugetare excesive, cheltuieli ce pe termen lung nu reprezintă o investiție rațională.
Subliniem faptul că drepturile materiale de care beneficiază deputații și senatorii sunt instituite în scopul exercitării mandatului acestora, însă la stabilirea cuantumului lor trebuie să fie avute în vedere criterii clare, precise, obiectiv realizabile. Or, instituirea exclusivă a unei sume forfetare în locul dreptului parlamentarilor de a opta între un autoturism sau o sumă de bani pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului are drept consecință directă cheltuirea irațională a banului public. Astfel, cheltuirea judicioasă a resurselor bugetare ar putea presupune orientarea destinației sumelor respective pentru asigurarea mijloacelor de transport în teritoriu, care să fie utilizate nu numai de către parlamentarul în exercițiu, ci și de cei din legislaturile următoare.
În plus, considerăm că referirea în cuprinsul art. 45 alin. (3) al Legii nr. 96/2006, în forma transmisă la promulgare, la stabilirea acestui drept în funcție de “resursele bugetare ale celor două Camere” nu reprezintă un criteriu în sine. Astfel, deși în aparență această referire poate reprezenta un reper rezonabil în stabilirea unui drept pentru exercitarea mandatului parlamentar, în realitate această normă constituie doar o presiune pentru bugetele celor două Camere ale Parlamentului, care vor crește semnificativ.
În ceea ce privește modalitatea de justificare a sumei forfetare acordate pentru cheltuielile de transport din circumscripție, considerăm că simpla declarație pe propria răspundere nu permite un real control asupra cheltuirii resurselor publice, motiv pentru care se impune o reexaminare a dispozițiilor art. 45 alin. (3) și din această perspectivă.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor", se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Înainte de moțiune, parlamentarii și-au votat mărirea sumelor forfetare pentru deplasări
Înainte de moțiunea de cenzură, pe 29 septembrie, parlamentarii și-au votat majorarea sumelor forfetare care li se acordă pentru deplasări. Astfel, au majorat fondurile pe care le primesc, având în plus și posibilitatea de a renunța la mașina de serviciu, priminând bani în schimb.
Parlamentarii care merg în deplasări în colegiu cu mașina proprie vor primi o sumă forfetară de 1.400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport în colegiul în care au fost aleși. Și suma forfetară pentru cazare a fost majorată la 4.600 lei. Parlamentarii care merg în deplasări în colegiu cu mașina proprie vor primi o sumă forfetară de 1400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport în colegiul în care au fost aleși,
Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, pe 28 septembrie, să propună Comisiei de Statut două modificări care privesc drepturile care li se cuveneau parlamentarilor.
"Se solicită completarea articolului 41 alin. 2 și articolului 45 alin. 3 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, în sensul în care parlamenarii nu mai beneficiază de autoturisme în colegiile și circumscripțiile electorale, Parlamentul fiind în imposibilitatea achiziționării unui număr atât de mare de mașini. De asemenea, tot în aceste condiții s-a stabilit și modificarea articolului 45 alin. 3, în sensul în care, pentru cheltuielile de cazare se primește în continuare o sumă forfetară, fiecare parlamentar, indiferent unde va locui, în sensul închirierii unui spațiu sau în cazul cazării la un hotel, să se încadreze în suma forfetară respectivă", a spus Ioan Chelaru.
Întrebat despre cuantumul sumei forfetare pentru cazare, acesta a afirmat că suma pe care parlamentarii o vor primi în acest scop va fi 4.600 de lei.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























