Fostul ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, a declarat că dosarul ”Referendumul”, în care a fost condamnat la un an cu suspendare, a fost cauza care a dus la moartea fratelui său. Adevărul a comparat cronologia dosarului cu cea a ultimei părți din viața lui Viorel Dragnea și a constatat că lucrurile nu stau tocmai așa.
“Simt o mare nedreptate și am de asemenea două regrete uriașe. Nu am zis-o până acum, tocmai din dorința mea permanentă de a nu influența justiția sub nicio formă: fratele meu a murit din cauza acestui dosar, familia mea este aproape distrusă. Am trecut peste toate astea”, a spus Dragnea, duminică seara, la Antena 3. Dincolo de emoția stârnită de această declarație, adevărul este cu totul altul: situația juridică a liderului PSD nu mai avea cum să influențeze decisiv starea de sănătate a fratelui său.
Viorel Dragnea, colonel în rezervă al Poliției Române, a decedat în 24 august 2013, la vârsta de 58 de ani, presa relatând atunci că acesta suferea de cancer pulmonar și că a avut o lungă perioadă de suferință. El s-a stins din viață la o clinică din Istanbul, Turcia, unde stătuse internat aproximativ două luni. În acel moment, Liviu Dragnea încă avea calitatea de învinuit și fusese audiat de câteva ori la DNA. O asemenea audiere fusese programată și pe 19 august 2013, însă Liviu Dragnea a solicitat amânarea acesteia, pe motiv că trebuie să meargă la fratele său, la Istanbul. Procurorii i-au admis cererea și au reprogramat audierea pentru 29 august. Abia pe 7 octombrie 2013, deci la o lună și jumătate după decesul fratelui său, procurorii i-au atribuit lui Liviu Dragnea calitatea de inculpat, au finalizat rechizitoriul și l-au trimis în judecată. Primul termen al procesului a avut loc pe 15 noiembrie 2013, la aproape două luni de când Viorel Dragnea trecuse în neființă, scrie Adevărul.