Cu ce DARURI s-a dus PONTA la PAPA FRANCISC

Cu ce DARURI s-a dus PONTA la PAPA FRANCISC
Premierul Victor Ponta i-a dăruit, sâmbătă, Papei Francisc un tricou al lui Gheorghe Hagi și un coș cu produse bio.
"Am venit cu trei cadouri. Unul era de la Patriarh, o icoană, al doilea era de la noi, o inspirație după gestul președintelui Braziliei care a dus un tricou al lui Pele. Noi îl avem pe Pele al nostru, pe Hagi, și un cadou pe care îl duc tuturor celor cu care mă întâlnesc, șefi de stat și de guvern. (...) Un coș cu produse bio, pentru că eu cred că România trebuie să se mândrească și trebuie să-și promoveze această bogăție pe care o avem", a spus Ponta, la Roma.
Premierul a precizat că, la rândul său, a primit cadouri de la Papa Francisc, atât pentru el, cât și pentru fiul său, a cărui zi de naștere este sâmbătă.
"Am primit și eu și membrii delegației o medalie care să ne aducă aminte de acest moment și am mai primit un cadou special pentru că i-am spus Sanctității Sale că astăzi este ziua băiatului meu și am primit o mică icoană care sper să îl păstreze sănătos și fericit cât mai mulți ani de acum încolo", a declarat primul-ministru.
El a arătat că întâlnirea cu Papa Francisc a fost "un moment extrem de emoționant" și i-a transmis Sanctității Sale un mesaj de prietenie.
"I-am spus despre România ca o țară în care nu doar că se respectă toate drepturile tuturor cultelor religioase, dar există realmente o capacitate de a trăi împreună, de a munci împreună, de a face lucruri bune împreună. (...) I-am mulțumit pentru faptul că aici, în Italia, și nu doar în Italia, dar despre Italia voiam să spun, comunitatea ortodoxă românească poate să folosească fără niciun fel de problemă bisericile catolice pentru evenimente, pentru slujbele religioase și pentru toate celelalte lucruri care țin de tradiția ortodoxă. L-am asigurat că România va fi în continuare o țară în care ortodocșii, catolici, toți cei care împărtășesc orice fel de credință pot să trăiască împreună fără niciun fel de grijă și toate drepturile și standardele internaționale sunt respectate", a afirmat Ponta.
El a adăugat că i-a transmis Suveranului Pontif și un mesaj de prietenie din partea Preafericitului Patriarh Daniel.
Citește și:
- 13:56 - Un nou scenariu la Cotroceni: Nicușor Dan ia în calcul desemnarea PSD pentru formarea noului Guvern dacă pică Tomac
- 13:29 - Eugen Tomac nu îi mai cheamă pe liderii politici la negocieri, ci le va comunica telefonic componența noului Cabinet - SURSE
- 12:54 - Ilie Bolojan anunță oficial că PNL blochează Guvernul Tomac: „Este mai slab decât un guvern minoritar. Nu poate spera decât la supraviețuire”
- 12:35 - Ciucu nu susține guvernul „tehnic” al lui Tomac: „Problemele politice nu au soluțiile tehnice, ci doar soluții politice”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























