Cozmin Gușă: Laura Codruța Kovesi este, în acest moment, o bombă cu ceas

Cozmin Gușă: Laura Codruța Kovesi este, în acest moment, o bombă cu ceas
Consultantul politic Cozmin Gușă a afirmat, la Realitatea TV, că în fața unui asemenea eveniment cu puternice implicații trebuie "să stăm strâmb și să judecăm drept, așa cum zic românii".
"O să încerc să întoarcem pe toate fețele acest eveniment unghiular care era așteptat de foarte mult timp, dar unghiular pentru socitatea românească și pentru evoluția jocurilor în interiorului politicului care pe cale de consecință, așa cum știm, întrucât am observat pe pielea noastră în ultimii ani, ne afectează viețile. Vreau să ne organizăm pe trei calupuri. Aș vrea să vorbesc în prima parte despre cum am ajuns aici, ce s-a întâmplat să ajungem aici. Apoi, în a doua parte să analizăm gestul de astăzi a lui Klaus Iohannis, respectiv ceea ce Laura Codruța Kovesi a avut de spus, de ce, cum și cu ce consecințe, și, în fine, la al treilea punct să vedem pe cinci categorii cam care ar putea să fie reacțiile, respectiv acțiunile de viitor. Cele cinci categorii sunt grupate așa: cetățenii României, în primul rând, Klaus Iohannis, Laura Codruța Kovesi, sistemul de justiție și, la numărul cinci, partidele politice", a afirmat Cozmin Gușă.
1. Ce s-a întâmplat să ajungem aici
"La cum am ajuns aici știm bine. În 2016, din diverse motive pe care le-am tot analizat, majoritatea politică, deci puterea în România, a fost preluată de către niște penali, ca să îl citez pe Iohannis, care au promis public că vor face bine pentru România, dar, de fapt, gândul lor secret era să ajungă la acest sistem de subordonare a justiției, la acest sistem în care amnistia și grațierea, chiar dacă nu sunt date implicit, vor funcționa prin modificările la legile justiției și averile și avantajele lor dobândite ilegal din bugetele devalizate pe care noi le-am hrănit cu taxele pe care le plătim, toate acest lucruri pe care le au să rămână în picioare cu ceva sacrificii, unii plecați în Madagascar, alții prin Costa Rica sau Panama, unii care se pregătesc să plece în Brazilia că este mare agitație pe acolo, dar noi practic de ceva vreme, de la preluarea puterii de către Dragnea și ai săi, de fapt, asta trăim", a detaliat consultantul politic.
Acesta a mai spus că în tot acest interval, Laura Codruța Kovesi a avut un loc individual. "Dacă despre Kovesi-a spus și s-a demonstrat că a făcut parte dintr-un grup care astăzi este descris, într-un mod fals de către PSD, ca fiind statul paralel, dar noi știm că a existat un stat paralel din care au făcut parte mulți PSD-iști și mai ales Dragnea, asta a fost un element care a dispărut din activitatea Laurei Codruța Kovesi în mandatul lui Iohannis. Acolo, statul paralel pe care îl putem descrie prin anumite personaje, ca Băsescu la vârf, Maior, Coldea și alții, Dragnea, într-un fel sau altul, prin acele întâlniri informale care au fost și demonstrate, au curpins-o și pe Kovesi, dar după preluarea mandatului de Klaus Iohannis activitatea acelui stat paralel, fie că la SRI treburile s-au îndreptat spre normalitatea după venirea lui Hellvig, fie că Maior a plecat în SUA ca ambasador, fie că generalul Coldea a fost a mai stat o perioadă și apoi a fost și el obligat să plece, este clar că acel stat paralel nu a mai putut să funcționeze și Kovesi nu a mai făcut parte din el, dar bineînțeles că într-un fel pe care Kovesi a refuzat să îl admită a afectat-o, dând posibilitatea celor din această majoritate coruptă să o inventeze drept inamic major, maximal. Demonizarea Laurei Codruța Kovesi a început exact atunci când cei din fostul stat paralele s-au retras în diverse alianțe subterane, cu Dragnea sau cei de pe lângă el, de la Băsescu, la Maior, Coldea și așa mai departe", a completat acesta.
Cozmin Gușă a mai spus că demonizarea a fost foarte simplă. "Nu ar fi reușit prin argumente credibile pentru că nu prea aveau, dar folosind argumentanții false și spunând o minciună de foarte multe ori pe bateria de presă subordonată pe care o au, Kovesi și-a căpătat aceasta imagine", a precizat acesta.
Întrebat dacă a greșit Kovesi că nu a dat explicații privind toate aceste incidente, Cozmin Gușă a spus că din punct de vedere public a greșit, din punct de vedere personal atunci când accepți să stai la anumite mese, acel gen de evenimente pentru orice persoană publică care se respectă sunt evenimente care nu mai pot să fie evocate public. "Dar, din punct de vedere public, pentru că nu a dat acele explicații, într-un fel sau altul, iar fi adus într-o poziție extrem de dificilă pe Maior, Băsescu și Coldea, a afectat-o foarte mult și i-a blocat practic o posibilitate de apărare publică în calea acestei demonizări", a răspuns consultantul politic.
Conform lui, tot în acest interval de timp, Iohannis, din 2016, la final, a rămas fără partener politic pentru contrabalans. "Practic, PNL care a fost condus execrabil de către doamna aceea blondă, Alina Gorghiu, după aceea de Raluca Turcan. Un Klaus Iohannis fără partener politic este un președinte care din start nu mai are forță de impunere, iar dacă noi ne amintim foarte bine, victoria lui Iohannis din 2015 a fost o victorie prin care românii doreau un președinte care să nu mai semene cu Băsescu. Ponta semăna cu Băsescu, tocmai pentru că avea în spate toți baronii, oamenii de afaceri, o chestie ciudată care subordona practic orice interes al statului cu interese de afaceri sau interesul personal al baronilor de a ocupa toată structura administrativă. Deci, de la Klaus Iohannis, practic, nu au fost așteptări prea mari pentru că nu a avut partener politic. Atât el, cât și Kovesi au avut un joc individual, au fost două persoane total izolate și, din nefericire pentru ambii, și fără posibilitatea unei chimie care chiar de la distanță și fără complicități să poată să îi facă să colaboreze pentru dezideratul cetățenesc care înseamnă o țară în care corpuții să nu ne decidă viitorul. Asta a fost unul din elementele care le-au dat posibilitatea celor care vor să batjocurească legea să aibă practic o victorie de parcurs", a spus Gușă.
2. Ce s-a întâmplat azi
Klaus Iohannis
"Trebuie să îl analizăm pe Klaus Iohannis din două unghiuri, așa cum se face: din punct de vedere instituțional și din punct de vedere personal. Din punct de vedere instituțional, Iohannis nu putea să meargă mai departe cu cititul. Dacă mergea mai departe cu cititul, ignorând Curtea Constituțională a României, practic el angrena România într-un joc de totală impredictibilitate. Noi știm toate detaliile noastre, dar din punct de vedere al partenerilor externi se analizează predictibilitate și capabilitatea unui conducător de stat de a respecta regulile, pentru că dacă nu respecți regulile la tine în țară, înseamnă că într-o poziție viitoară de președinte în exercițiu al Uniunii Europene, nu o să o faci nici acolo și atunci nu te mai califici. Instituțional se va discuta mult despre asta, practic Iohannis nu avea ce să facă dacă dorea să nu semene pe cei care îi critică și batjocuresc legea, respectiv majoritatea PSD-ALDE, cu UDMR la pachet, cu parte din PNL, nu mai vorbim despre asta pentru că dosarele sunt atât de multe încât telespectatorii s-au speria dacă ar auzi ce nu se știe public despre ceea ce există apropo de dosarele de devalizare a bugetelor pe care le au la purtător marea majoritatea a politicienilor români. Suntem o țară calamitată politic, ce să mai vorbim", a mai spus Cozmin Gușă.
"Din punct de vedere personal, Klaus Iohannis a ales să își ducă lupta pentru al doilea mandat. Lupta pentru al doilea mandat, din ce văd eu, din felul în care s-a manifestat astăzi prin purtătorul de cuvânt, nu o vede ca o luptă pentru care să fie foarte bine pregătit astăzi. Și cred că a luat în calcul că nu ar putea să reziste unei suspendări care ar veni cu tot armanentul din dotare, cu telenovele, semireale sau inventate despre trecutul, prezentul, prieteni, soție, familie și așa mai departe și cred că nu a dorit să intre într-un asemenea malaxor, calculând că nu are sprinijul necesar nici la nivelul politic, nici la nivelul vectorilor de opinie care mare majoritate s-au angajat ca lăutari la PSDragnea și calculul pe care l-a făcut este acele că trebuie să stopeze pentru moment iminența suspendării pentru ca eventual să se poată pregăti. O greșeală pe care cred că a făcut-o și pentru care ar merita să fie taxat este reprezentată de felul în care a ales să comunice acest lucru de mare importanță pentru societatea românească, nu neapărat legat de persoana Laurei Codruța Kovesi, ci legat de lupta anticorupție, iar aceasta a fost identificată cu persoana Laura Codruța Kovesi și mai puțin cu DNA", a declarat acesta, adăugând că o luptă anticorupție care este extrem de necesară nu se realizează doar printr-o singură persoană, ci printr-un sistem de legi agragate, oameni de încredere.
"Asta a fost Klaus Iohannis, iar când a fost ales românii s-au așteptat la ceva diferit de Traian Băsescu și, inclusiv azi, a acționat diferit de Băsescu, în felul său cu un viitor pe care în acest moment și-l va hotărî singur prin mișcările pe care le are în vedere din acest moment", a completat acesta.
Laura Codruța Koveși
"Am văzut-o în declarația de presă, este evident extrem de nemulțumită de decizia lui Iohannis, dar aici intervine aspectul instituțional și cel personal. Din punct de vedere personal, Kovesi, fără să aibă o relație de complicitate pozitivă, legală, cu Iohannis s-ar fi așteptat să fie apărată și de aici un soi de frustare pe care a arăta-o. Din punct de vedere instituțional, a procedat corect, a venit cu o parte din procurorii DNA în spatele dânsei să ne anunțe că această instituție poate să meargă înainte și că ar avea capacitatea să lupte în continuare cu devalizarea statului român care deja nu mai este pe presupuse, este pe fapte repetate pe care le-am observat și analizat în ultimul an. Am simțit și o undă de amenințare în tonul ei, probabil că l-a inclus și pe Iohannis printre cei la care se va gândi în viitor într-un fel nu foarte plăcut. Momentul în care a spus: voi rămâne procuror, cu o pauză și grimasă, le dă de înțeles multora că are niște gânduri prin care să poate să își instrumenteze anumite răzbunări, porniri. Trebuie să marcăm un lucru aici,
Laura Codruța Kovesi este, probabil, cea mai informată persoană din România despre fărădelegile multora. Deci Kovesi este, în acest moment, pentru foarte mulți din statul român, un fel de bombă cu ceas și cred că asta a și dorit să le sugereze. Este evident că este un moment greu pentru Kovesi, să vedem cum se va așeza și care vor fi pașii în viitor", a mai spus consultantul politic.
Cozmin Gușă a mai spus că în România nu se regăsesc foarte multe personalități, în afară de Iohannis, Tăriceanu, într-un fel, poate puțin și la Dragnea, care să aibă un nucleu dur, așa cum are Laura Codruța Kovesi. "Ea nu este o femeie proastă, știe foarte bine acest potențial de joc public pe care îl are, l-a înțeles, l-a măsurat. Notorietatea este dublată și de credibilitate și putem citi ceea ce a spus ca pe un joc public, dacă nu chiar politic, în viitor. Societatea românească este foarte fluidă, oferta politică este foarte săracă în prezent și cineva ca Laura Codruța Kovesi are, bineînțeles, un potențial politic. Asta a vrut să sugereze, spunând exact pe jos, este o tehnică folosită când ești luat pe nepregătite. Nu cred că putea să bănuiască faptul că se va întâmpla acest lucru", a completat acesta.
3. Consecințe
Cetățenii României
Cozmin Gușă a explicat că într-o țară distrusă de corupția politicienilor și într-un fel de dictatură a proștilor, această decizie ne va afecta extrem de mult pentru că va fi văzită ca pe o renunțare la lupta la lupta anticorupție. "Tocmai pentru că români au realizat, în ultima perioadă, cât de nocivă este o guvernare condusă de corupți și cât de tare ne poate afecta viața, viitorul nostru și al copiilor noști. Deci, într-un mod evident, cetățenii României, într-o largă majoritate, vor fi supărați, dar cu această ocazie cetățenii României primesc o lecție: dacă votezi corupți, îți dinamitezi viitorul. Atunci când te duci la vot trebuie să fii bine informat. Nu poți ca după mandate și mandate să alegi același primar corupt, același președinte de Consiliu Județean corupt, același deputat și senator corupt și să vrei să îți meargă bine. Asta nu poți să o faci, iar asta e o lecție foarte importantă pentru cetățeni, inclusiv pentru cei care nu participă la vot și spun că nu au de unde să aleagă. Dacă vor privi cu sinceritate în oglindă, cetățenii își vor da seama că principalul vinovat pentru Dragnea la PSD nu este nici baronul local, nici deputatul sau senatorul care se supune, ci chiar cetățeanul care i-a girat pe toți aceștia", a explicat consultantul politic.
Klaus Iohannis
"Iohannis din acest moment trebuie să își modifice total comportamentul public de președinte al României, consistența discursului, aparițiile publice dacă va dori serios să mai câștige un mandat pentru că în acest moment are suficiente cărți din punct de vedere Constituțional ca să poată să lupte cu această mafie majoritară coruptă care a încălecat România și nu mai dorește să se dea jos de pe cal. Pentru asta, pașii lui trebuie să fie preciși și trebuie să își schimbe comportamentul public pentru că așa nu mai merge. Klaus Iohannis dacă vrea să intre bine în campania pentru al doilea mandat trebuie să își facă o analiză și să vadă pe câți dintre cei care l-au votat i-a mulțumit sau i-a ajutat. Nu poți să te duci la o luptă electorală pentru mandatul al doilea în condițiile în care cei care te-au votat sunt nemulțumiți. Aici, Iohannis are o mare miză de schimbare a comportamentului prezidențial pentru că altfel îi va fi extrem de greu să meargă în continuare. Aici sunt lucruri foarte simple: trebuie să vorbească foarte mult despre justiție, despre excesele negative din justiție, oameni pe care îi girează, inclusiv următorul șef la DNA, care trebuie să nu pară un om de casă, să poate să le ofere încredere cetățenilor că legea va fi aplicată în pofida acestei majorități toxice și foarte puternică, putere generată de frica de pușcărie. În al doilea rând, Iohannis nu trebuie să creadă că a scăpat de suspendare. Vorbeam ieri despre acest episod din toamnă. Iohannis dacă nu va înțelege că această vără este una de luptă și nu de odihnă, pe strategia PSDragnea, va părea un altfel de personal decât cel care apare astăzi în ochiii românilor și nu în avantajul dânsului", a detaliat Cozmin Gușă.
Acesta a mai spus că separerea clară, din punct de vedere public, de Kovesi, dacă nu va face pași necesari pentru a susține lupta anticorupție și să convingă electoratul că este un președinte corect și pro-justiție, va fi afectat foarte tare.
Întrebat de ce crede că Iohannis a amânat cu 30 de zile decizia de revocarea și dacă a luat decizia de frica suspendări, Gușă a spus că nu trebuie să mergem până acolo. "Un președinte este un om mai bun sau mai rău decât noi, dar este ales, ceea ce îi dă o forță executivă. Deci un om este un om. Iohannis pe lângă că este un om, este și român, este și neamț, este și fizician, este și din Sibiu. Atunci când îl analizăm trebuie să îl luăm cu toate aceste aspecte pentru a înțelege cum funcționează acesta. El nu putea să acționeze altfel potrivit standardului de comportament personal, atenție, standard pentru care a fost votat președinte. Deci, asta a făcut pentru că asta este în firea lui să facă. Președintele nu avea de ce să se teamă de suspendare, decât din unghiul pe care l-am prezentat mai devreme: din socotelile pe care și le-a făcut pe hârtie a văzut că nu prea are o armată care să lupte și, cred, că această groază de o luptă publică, în care 70% din presă l-ar fi demonizat într-o telenovelă rapidă, asta i-a dat o durere de cap majoră. Poate că această telenovelă a reprezentat un motiv majori pentru decizia lui, dar de suspendare din punct de vedere matematic nu are avea de ce să se teamă pentru că ar fi câștigat. Cred că l-a speriat campania de după suspendare", a explicat consultantul politc, adăugând că un președinte trebuie să se teamă doar de istorie.
Laura Codruța Kovesi
"Laura Codruța Kovesi, din acest moment, ca o cunoscătoare atât de bună, poate prea bună, a jocurilor de culise din puterea românească, pleacă cu foarte mari ambiții. Pe perioada de vară va segmenta acest ambiții și o să se decidă pentru care dintre variante va opta. Să nu credeți că va duce lipsă de oferte. Deloc.Oferte de bună credință din partea unora care cred în dânsa și în demersul dânsei, până la oferte din partea foștilor adversari, de la Dragnea și alții, care să o atragă într-un joc de putere, unde Kovesi, pe modelul Coldea, poate să fie extrem de utilă", a afimat Cozmin Gușă.
Acesta a mai spus că accesul la informații, dosare, capacitatea de șantaj este maximal. "Oricine, orice om politic care râvnește la putere ar da orice pentru a avea în echipa lui un asemenea personaj. Deci, Laura Codruța Kovesi va trece printr-o perioadă care va gândi, nu este amenințată de nicio consecință legată, cel puțin vizibil, de lucrurile pe care le-a făcut și trebuie să ne uităm cu atenție la ea, inclusiv, în a doua parte a verii și la începutul toamnei", a mai spus Gușă.
Justiția
"Aici avem o problemă mare pentru că noi nu am analizat niciodată nocivitatea sistemului de justiție pentru statusul României după 1989. Noi, în 1989 am avut un proces fals la adresa lui Nicolae și Elena Ceușescu, pe probe inventate, cu un procuror care a fost șantajat pentru că avea niște probleme și a inventat fel de fel de lucruri pentru a-i termina repede și pentru a nu spune adevărul despre ceea ce s-a întâmplat. Practic, justiția noastră a luat-o strâmb de atunci, bazată pe minciună, pe șantaj. Toate acele dosare au afectat jocul din justiție și justiția noastră a stat, de fapt, martor, la devalizarea capitalului românesc, la privatizările frauduloase, la voturile parlamentarilor care au instituit această devalizare. Iar imagina publică bună pe care o are Kovesi sau DNA este tocmai pentru că a îndrăznit să îi atace pe cei care au devalizat. Că au făcut-o selectiv, asta este altă mâncare de pește, este o problemă care nu a fost decontată", a mai declarat consultantul politic, adăugând că sistemul din justiție este în cel mai mare pericol pentru că lumea în România se orientează foarte rapid.
Cozmin Gușă a mai spus că vom vedea în justiție mișcări către aripa Dragnea sau Tăriceanu, pentru diverse avantaje de viitor. "Și procurorii și judecătorii sunt oameni, unii au beizadele care umblă prin oraș cu mașini de sute de mii de euro și rup discotecile cu fel de fel de prafuri. Nici nu vreau să vorbim despre ce este în justiție. Aici, consecințele vor fi majore și aici intervine rolul instituțiilor statului, cu precădere SRI, să aibă grijă să nu ne defectăm. De la majoritatea parlamentară nu putem aștepta nimic, dar de la aceste instituții avem așteptări. Lupta se va intensifica și aici speranța noastră trebuie să meargă", a precizat Gusă.
Partidele și oamenii politici
”Am văzut poziționările acestor oameni politici. Un om politic e cel care se luptă cu argumente pentru cetățeni, ăștia se luptă pentru ei”, a declarat Cozmin Gușă.
Consultantul politic a prezentat consecințele revocării Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA pentru principalii actori de pe scena politică.
”USR de distanțează brusc de Iohannis, dar devin dependenți de Kovesi. Au șanse să acceseze electoratul pe care ea îl are. Din poziționările pe care le-au avut, n-au ce să se aștepte de la români, că nu s-au gândit la români în gesturile lor.
Ponta și Pro România - glumea un prieten mai devreme: 'Ăsta și când are dreptate greșește'. Și el a făcut parte din statul-paralel pe partea lui Maior, a dorit să administereze România într-un interes personal. Jocul lui este util pentru slăbirea coeziunii în jurul lui Dragnea.
PSDragnea - pentru ei, revocarea este o bucurie și nu este, că subiectele pe care le discutau, concentrate în jurul lui Kovesi, nu mai există. Dacă DNA și procurorii își vor face treaba, ei vor avea o argumentație foarte slabă.
Tăriceanu a jucat inteligent, a fost și norocos - a trimis un mesaj de normalitate în ultima vreme. Câștigătorul indirect al deciziei lui Iohannis e Tăriceanu care, opunându-se informal jocului de suspendare, a căpătat confirmarea că nu mai e nevoie de suspendare pe problematica Kovesi și a reușit să domolească furia vectorilor lui Dragnea care s-au apucat să-l denigreze - devenise chiar un trădător.
Liviu Dragnea - decizia de revocare nu schimbă cu nimic situația în cazul liderului PSD, consideră Cozmin Gușă, ci chiar îl încurcă: dosarele sunt tot acolo, corupția e tot acolo, PSD va silui justiția tot prin OUG, nu va aștepta calendarul de toamnă. Social-democrații au pierdut un cal de bătaie și s-au și încurcat politic.
Tăriceanu a știut că o luptă timpurie cu echipa lui Dragnea l-ar fi lăsat și fără scaun de șef al Senatului, și fără mare parte din ALDE. Prin urmare, acum PSD îl va vedea pe Tăriceanu ca pe o amenințare și va încerca să facă ceva ca să-i diminueze potențialul politic inainte de 'decolare', înainte de 2019, anul alegerilor prezidențiale.
PNL trăiește un coșmar - l-au dat afară pe Cataramă, mare realizare, i-a deranjat că fiind om de afaceri mai vorbește, vorbește deschis... a mai zis că PNL nu e condus, dar n-a fost nici sub Turcan, nici sub Gorghiu -nu are aliniament.
Doi-trei liberali s-au supărat pe Kovesi că nu și-a dat demisia, ceea ce arată puținătatea lor de imaginație. Acum, tocmai pentru că Iohannis și-a pierdut încrederea că i-ar putea fi de folos într-un joc de suspendare o să-i lase fără azimut. O să-și caute un nou președinte, că Orban e slab, dar nu văd unul mai breaz. Nu mai au oameni.
PNL se află în clește... nici Iohannis, vectorul lor forte, nu-i mai vrea, n-au coeziune cu un președinte de partid; asta îi face perdanții de serviciu și lasă loc unor mari mișcări. Dacă Tăriceanu va căpăta cuerpo politic, mulți liberali vor pleca acolo. Asta știe și Dragnea.
Klaus Iohannis - așa cum vorbeam de Kovesi și pețirea ei atât de USR, cât și de Cioloș, la fel și Iohannuis va fi pețit. Ca să-și fructifice acel nucleu dur nu poate să facă decât proactiv, cu elocință, demonstrând că-și respectă fișa de președinte; să fie jucător pentru cetățeni”, explică Gușă.
”Amărâții” care-și văd viitorul amanentat și manifestează împotriva corupților trebuie să capete un sprijin - cetățenii responsabili au nevoie de un vector, iar Iohannis e recomandat să fie acest vector, subliniază acesta.
În concluzie, pentru Dragnea revocarea șefei DNA nu este o victorie, că îl lasă fără ”obiectul muncii”. În plus, îi este frică de viitorul altor dosare pe care le are, atrage atenția consultantul politic.
Laura Codruța Kovesi - pentru fostul procuror-șef al DNA este un final de etapă și începutul a altceva. Ca să poată să existe în viața publică la acest nivel are nevoie de proiect, de calm, de sinceritate, de elocință în fața publicului, de fel de fel de lucruri pe care să le exerseze. De acum, ea nu va mai putea să se exprime prin no comment, consideră Gușă.
”Fiecare dintre personalitățile care se luptă pentru putere are în ranița sa bastonul de mareșal, cu condiția să facă jocul corect, pentru că atât de mult au înțeles românii în ultima vreme din ce se întâmplă, încât va fi foarte greu să-i mai păcălești”, a mai afirmat consultantul politic.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























