Cerând demisia lui Traian Băsescu, Victor Ponta nu face altceva decât să pună paie pe foc. Premierul dă dovadă, astfel, că nu-și dorește rezolvarea unor probleme, ci vrea să le încurce și mai rău. Aprecierile au fost făcute de Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
"Sunt declarațiile unui om care, în loc să-și dorească rezolvarea unor probleme, dorește să le încurce mai mult și folosește orice prilej pentru spectacol mediatic", a spus consultantul politic Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
În opinia sa, aceste discuții ar trebui să se poarte, mai întâi, la nivelul instituțiilor statului, și abia apoi, în cazul în care faptele ar fi lămurite, prin poziții oficiale, să se ajungă la astfel de cereri de demisie.
"Nu se știe, poate că la finalul unor cercetări aprofundate, inclusiv asemenea cereri de demisie pe care Ponta le face din vârful buzelor, cu vădită satisfacție, ar putea să fie reclamate... Dar nu prin gura unui prim-ministru care nici măcar nu-și mai respectă statutul vechi de purtător de cuvânt, ci, eventual, prin gura unui premier care ar fi responsabil și s-ar sfătui cu factorii de decizie", explică Gușă.
Faptul că între Mircea Băsescu și interlopul Sandu Anghel ar fi existat anumite relații de prietenie sau de rudenie nu reclamă ca un premier dintr-o țară ca România "să sară pe microfon la prima oră a dimineții și, hodoronc-tronc, să ceară demisia președintelui", mai spune Gușă.
"Președintele se află într-o situație dificilă. Orice om cu scaun la cap ar fi făcut altceva: ar fi dat un telefon în calitatea sa de premier, l-ar fi invitat la o discuție, împreună cu alții, de văzut ce e de făcut și dacă e afectată credibilitatea instituției prezidențiale... Așa ar fi făcut un premier responsabil, dar, din păcate, Ponta nu se poate califica pentru această caracterizare, punând paie pe foc într-un lucru incomod, complicat, evident de manageriat de către statul român, de către instituțiile abilitate. Nu sari ca Nae din baie la 10 dimineața fără să știi, fără să te consulți cu nimeni, fără să fi văzut probe, fără să fi discutat cu procurorul general și ceri demisia! Așa ceva nu se face!", a conchis Gușă.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi dimineață, că justiția dă, în acest moment, "adevăratul test al independenței", prin cazul fratelui președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, acuzat de șantaj. În opinia liderului PSD, șeful statului ar trebui să-și dea demisia.