Legitimitatea acestei majorități care azi l-a "condamnat" pe Traian Băsescu este nulă. Motivul? Este aceeași majoritate care apără parlamentarii și protejează excesele acestora în fața rigorilor legii. În plus, cea mai importantă instituție a țării, dar și cea mai ilegitimă, este condusă de un "traficant de influență". Aprecierile au fost făcute de consultantul politic Cozmin Gușă, într-o intervenție la Realitatea TV.
"Victor Ponta, după cum am mai remarcat, e disperat în a-și căuta legitimitate, o face prin mișcări din interiorul Guvernului sau prin relaționări externe, pe care încearcă să le explice românilor într-o altă cheie, și nu în una normală. De fapt, discuția tocmai despre legitimitate e. În orice democrație din Uniunea Europenă, un astfel de vot ar fi avut o importanță covârșitoare, mai ales în planul presiunii din opinia publică către destinatarul votului, respectiv Traian Băsescu, pentru că, în acele democrații, Parlamentul nu și-a pierdut legitimitatea. Din nefericire, în România, cea mai ilegitimă instituție e și cea mai importantă, respectiv Parlamentul României, care astăzi, la nivel de vârf, prin Tăriceanu, e condus de un traficant de influență", a spus Cozmin Gușă, la Realitatea TV.
În opinia sa, deciziile premierului Ponta sunt influențate de familia sa politică, din care fac parte baronii locali, de care este dependent.
"Dacă tot vorbim despre familii, să fim realiști: cine credeți că influențează mai mult deciziile unui om politic - familia sau familia politică? Bineînțeles că familia politică influențează aceste decizii. Iar aici, Ponta este repetent pentru că, în afară de Stoica, care dă declarații la DNA, mâna dreaptă și mâna stângă a premierului Ponta, care este mult mai afectat decât lasă să se vadă în urma acestui scandal, sau, ca să merg mai departe, familie politică înseamnă și toți baronii corupți care, contra voturi de susținere, îi forțează mâna lui Ponta, care este dependent de acești baroni. În această situație ne găsim azi și atunci bineînțeles că, atunci când se pune problema analizei unui alt aspect legat de legitimitate, cea internațională, aici România e chiar cu pantalonii în vine. Ponta, care are o majoritate pe care o ține prin daruri guvernamentale sau prin șantaj reciproc sau împiedică acțiunile DNA-ului prin voturi ale acestei majorități care azi a votat împotriva lui Băsescu, pentru că această majoritate, plus minus cei de la PNL, mai nou, au votat mereu împotriva cercetărilor sau arestărilor pe care DNA le-a cerut în cazul unor parlamentari. Deci legitimitatea acestei majorități care azi l-a condamnat pe Băsescu este nulă, negativă, pentru că este aceeași majoritate care apără parlamentarii și protejează excesele acestora în fața rigorilor Parchetului Național Anticorupție. Iar legitimitatea internațională, ca să mă refer la ea, este în grea suferință", mai spune Gușă.