Camera Deputaților a aprobat, miercuri, cererea de încuviințare a reținerii și arestării deputatului PNL, Theodor Nicolescu, pe care procurorii DNA îl acuză de luare de mită și abuz în serviciu, fiind înregistrate 174 de voturi pentru și 99 împotrivă.
UPDATE 17.38: Deputații au votat pentru încuviințarea cererii DNA privind arestarea preventivă a deputatului PNL, Theodor Nicolescu. Au fost înregistrate 174 de voturi pentru și 99 împotrivă.
UPDATE 17. 35 Votul s-a încheiat.
Update 17.00: A inceput votul pentru arestarea lui Nicolescu. Deputații votează cu bile, secret.
Theodor Niculescu a ținut un scurt discurs în fața senatorilor, în care a precizat că le vorbește într-un moment negru al existenței sale:
”Vă vorbesc intr-un moment negru al existenței mele, sunt acuzat pentru că un evaluator a greșit expertiza și eu nefiind evaluator trebuia să-mi dau seama că nu e în neregulă dacă l-aș lua acum nu mi-aș da seama ce e în neregulă cu el. Așa cum am declarat cred în decența justiției, lucrurile nu sunt chiar așa cum se prezintă. Nu am participat la ședința comisiei juridice nu pentru că nu aș fi avut nimic de spus în apărarea mea ci pentru că n-am vrut să-mi pun colegii într-o situație delicată. Lașitatea m-ar fi făcut să merg în Comsiia Juridică, să vă implor eu cred că ceea ce e mai important e ca Parlamentul să dea un vot drept așa cum crede că e corect”.
Ce scrie în referatul DNA
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită și a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
Care sunt acuzațiile DNA
În cursul anului 2008, inculpatul NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.