Iohannis: România preia un rol de prim-plan în UE. Dăncilă: Calea europeană rămâne alegerea noastră

Iohannis: România preia un rol de prim-plan în UE. Dăncilă: Calea europeană rămâne alegerea noastră
România a preluat, oficial, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Evenimentul de la București s-a ținut la Ateneul Român în cadrul unei ceremonii la care au participat greii de la Bruxelles, între care Jean-Claude Juncker, și oficiali români: Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă.
Liderii celor mai importante instituţii de la Bruxelles, printre care Comisia Europeană şi Parlamentul European, au participat alături de liderii politici de la Bucureşti la ceremonia oficială de preluare a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
În cadrul ceremoniei de la Ateneu, au susținut discursuri președintele Klaus Iohannis, șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar și Florin Iordache, în locul președintelui Camerei Liviu Dragnea, absent de la eveniment. Au luat cuvântul și preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, precum și premierul Viorica Dăncilă.
Potrivit programului oficial au susținut discursuri:
• Klaus Iohannis, preşedintele României
• Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului
• Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor
• Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European
• Donald Tusk, preşedintele Consiliului European
• Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene
• Viorica Dăncilă, prim-ministrul României
UPDATE ora 21.08: Premierul Dăncilă și-a început discursul!
- Am onoarea de a vorbi în numele României care timp de șase luni va sta la masa la care se iau decizii importante pentru UE.
- România va conduce cu demnitate Consiliul UE.
- Privind în urmă, cred că cel mai important pas a fost atunci când poporul român a adoptat prin referendum actuala constituție a României. Atunci a avut loc actul de voință al poporului de a se alinia și de a-și însuși valorile UE. Constituția adoptată atunci este garanția cea mai puternică că țara noastră a pornit pe drumul ireversibil al integrării europene
- Vom demonstra că România este pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus în rând ce celelalte state membre
- România este capabilă să gestioneze dosarele europene
- le transmit tuturor românilor și partnerilor europeni: îndrăzniți să credeți în România. Astăzi, mai mult ca niciodată că poporul român este un popor atașat de valorile spațiului comunitar.
- Românii au fost, sunt și vor rămâne un popor pro-eruppean. Nu ne-am schimbat opțiunea și nu ne-o vom schimba.
- Ne dorim ca România să se bucure de aceleași beneficii pe care le oferă acest grandios proiect al unei Europe puternice și unite
-Dacă vrem ca UE să fie mai puternică, atunci toate statele trebuie să fie mai puternice, iar cei mai slabi trebuie ajutați să fie mai puternici.
- Îmi doresc ca la finalul mandatului UE să fie mai unită, mai solidă și mai solidară
- Am convingerea că unirea face puterea și vă adresez invitația de a continua să lucrăm împreună pentru o președinție de succes a UE.
UPDATE ora 20.58: Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, și-a început discursul.
- Admir viața voastră intelectuală și culturală, care a rămas tot timpul puternică.
- UE nu face compromisuri atunci când vorbim despre statul de drept, despre lupta împotriva corupției.
- UE nu este completă fără România. Locul României este în sânul zonei Schengen. România trebuie să facă parte din Schengen.
- România și Europa sunt lucruri care merg bine împreună: Trăiască România, Trăiască Europa!
UPDATE ora 20.50: Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, ține discurs în limba română.
- Sunt sigur că președinția dvs va fi la fel de energică, de românească și de europeană ca muzica lui George Enescu. O spun pentru că știu cât de rezistentă și creativă este națiunea română
- Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului "omul sfințește locul!"
- În această lume în transformare rapidă în care viitorul ne va surprinde în fiecare zi respectarea regulilor și a valorilor este esențială
- În mare măsură depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului
- Depinde numai de dvs dacă politica dvs va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever.
- România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea prima mașină a fost Dacia 1300 a socrului meu.
- Întâmplarea face astăzi socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster.
UPDATE ora 20.43: Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, a preluat cuvântul.
- Solidaritatea nu trebuie să fie în sens unic
- Mulțumesc României că a fost de acord să primească migranți din statele aflate în prima linie a migrației
- Adresez un apel statelor membre care blochează aderarea României la spațiul Schengen să-și schimbe poziția
- Aderarea României și Bulgariei va fi benefică pentru securitatea tuturor statelor membre și sper că se va realiza în președinția dvs
- Mulțumesc dl Iohannis pentru contribuția dvs prețioasă
- Drumul din fața dvs va fi dificil, dar poporul român nu e singur
- Puteți conta pe sprijinul Parlamentului European
UPDATE ora 20.40: Florin Iordache, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a ținut discurs în locul lui Liviu Dragnea:
- Eu nu-mi pot imagina România în afara Uniunii.
- România e o țară pe care vă puteți baza și cred că țara mea merită să fie respectată în acest proiect ambițios care e UE.
- La București este voința politică foarte clară ca România să-și îndeplinească mandatul.
UPDATE ora 20.30: Președintele senatului Călin Popescu Tăriceanu a susținut un discurs în engleză.
UPDATE ora 20.20: Discursul lui Klaus Iohannis de la ceremonie!
UPDATE ora 20.10: Este intonat imnul României!
UPDATE: Premierul Viorica Dăncilă l-a primit pe Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, la Anteneu.
UPDATE ora 19.50: A sosit președintele Klaus Iohannis.
UPDATE, 19.30: Au început să se sosească miniștrii din Cabinetul Dăncilă și premierul. La ceremonie mai sunt prezenți și IPS Daniel, dar și foști premieri: Victor Ponta, Sorin Grindeanu, Adrian Năstase.
UPDATE, ora 18.50: Protest la Ateneul Român: "Vrem Europa, nu dictatura".
UPDATE. ora 18.30: Comisarii europeni au aterizat la București, pe aeroportul Băneasa și vor pleca la Ateneu.
Preşedinţii Comisiei Europene - Jean-Claude Juncker, Consiliului European - Donald Tusk, Parlamentului European - Antonio Tajani şi Colegiul Comisarilor se vor afla la Bucureşti, joi şi vineri, pentru a marca începerea oficială a Preşedinţiei române a Consiliului UE, printr-un eveniment organizat, joi seară, la Ateneu.
"Vrem Europa, nu dictatură!". Un nou protest anunțat pe 10 ianuarie
Simultan cu ceremonia la care vor rosti discursuri premierul Viorica Dăncilă şi oficialii europeni, în Piaţa George Enescu este anunţată o manifestaţie, sub titulatura "Vrem Europa, nu dictatură!", în intervalul 19:00 - 22:00.
"Pe data de 10 ianuarie, la Ateneul Român, întregul leadership al Uniunii Europene (preşedinţii Consiliului European, ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, comisarii europeni, leaderii grupurilor din Parlamentul European) vor participa la preluarea preşedinţiei rotative de către România. Vor fi prezenţi Donald Tusk (Preşedintele Consiliului), Antonio Tajani (Preşedintele Parlamentului European), Jean-Claude Juncker (Preşedintele Comisiei). Alături de toţi ceilalţi decidenţi ai Uniunii Europene. Vrem să fim alături de ei. Vrem să fim văzuţi de ei. Vrem să se înteleagă că, în ciuda politicilor guvernării actuale, românii sunt cetăţeni ai Europei, care cred în valorile care stau la baza UE: libertate, stat de drept, justiţie independentă, solidaritate, transparenţă în decizii şi în cheltuirea banului public", spun organizatorii manifestației, organizațiile Rezistenţa, Corupţia Ucide, Declic şi Iniţiativa România.
Aceștia anunţă că îi aşteaptă în Piaţa George Enescu pe cei care înţeleg că dreptul de a munci şi a învăţa în Europa, creşterea nivelului de trai al populaţiei în ultimii 10 ani, dezvoltarea societăţii româneşti în ultimul deceniu, situaţia agriculturii românesti, infrastructura, spitalele şi şcolile cu un nivel acceptabil, drepturile omului, statul de drept şi justiţia independentă, depind de apartenenţa la UE şi care consideră că "atacurile asupra UE comise de guvernarea actuală sunt atacuri asupra prosperităţii şi stabilităţii României, cetăţenia europeană ne oferă protecţie împotriva posibilelor abuzuri ale statului, dreptul de a călători, de a vizita lumea, de a vorbi liber sunt lucruri de care părinţii noştri nu au beneficiat".
Prticipanţii sunt îndemnaţi că vină cu cu steagurile României şi ale UE. La manifestaţie şi-a anunţat prezenţa şi filozoful Mihai Şora, participant constant la protestele faţă de actuala guvernare.
Iohannis, discurs la Ceremonia de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul UE
Măsuri extraordinare de securitate din cauza manifestărilor de azi. Vor fi restricții în trafic în partea a doua a zilei, în centrul Capitalei
"În ziua de 10 ianuarie a.c., va avea loc ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, activitate ce va avea loc în clădirea Ateneului Român şi Palatul Regal. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, se va restricţiona traficul rutier, între orele 15.00-23.00, cu excepţia organizatorilor şi instituţiilor de asigurare a ordinii publice, pe următoarele străzi: Str. Benjamin Franklin; Str. Constantin Esarcu; Str. Nicolae Golescu", anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Totodată, vor fi instituite restricţii privind traficul rutier şi pietonal pe următoarele străzi: -Str. Episcopiei, între orele 19.30 – 20.00 şi Calea Victoriei, între orele 21.30 – 21.45.
Parcările care vor fi folosite pe perioada de desfăşurare a evenimentului cu acces exclusiv pe baza permiselor de acces şi a invitaţiilor sunt următoarele: parcarea George Enescu; parcarea Sala Palatului; parcarea publică Constantin Esarcu.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier şi solicită conducătorilor de autovehicule: să circule cu prudenţă; să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic; să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate; să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv; să evite pe timpul deplasărilor, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
"Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă", subliniază poliţiştii rutieri.
Totdată, este anunțat și un protest în centrul Capitalei.
Junker apare, Drgnea dispare. Președintele Camerei, în vacanță cu Irina Tănase
Dezvăluiri uluitoare despre vacanța lui Liviu Dragnea. Potrivit g4media, Liviu Dragnea a plecat din țară încă din 2 ianuarie cu un avion privat închiriat de la sârbi pe ruta București – Sofia – Verona. Al treilea om în stat este însoțit de mai tânăra sa parteneră, Irina Tănase, și de încă o persoană. Și aceasta în contextul în care România este într-un moment istoric: preluarea președinției Consiliului Uniunii europene.
De ce a fugit Dragnea din țară tocmai când vin greii Europei la București
Reprezentanții de la Bruxelles știau că șeful Comisiei, Jean Claude Juncker, are un program bine stabilit: participă, joi, la ceremonia de la Ateneu, iar vineri are programate conferințe cu președintele Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă. După acestea, veneau întâlnirile cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Planurile au fost însă date peste cap de vacanța lui Liviu Dragnea. Șeful Camerei și-a delegat atribuțiile până la sfârșitul lunii lui Florin Iordache, așa că la întâlnirea de vineri ar urma să participe acesta.
Detalii despre vacanța lui Dragnea. Unde a plecat cu un avion privat închiriat de la sârbi
Nu există deocamdată informații legate de costurile deplasării liderului PSD. La doar o zi după presupusa plecare a lui Dragnea, Codrin Ștefănescu anunța într-o emisiune că șeful său de partid nu ar fi plecat din țară.
Regres dramatic. Guvernul PSD-ALDE a aruncat România pe ultimul loc al democrației în UE - RAPORT
Citește și:
- 17:18 - Negocieri pe ultima sută de metri pentru voturile din Parlament: disperare în tabăra lui Bolojan
- 17:10 - Primar PNL: Peste 60% dintre liberali vor ca Bolojan să plece
- 16:28 - Nicușor Dan, prezent la summitul european de la Erevan
- 16:18 - Oana Gheorghiu, mesaj ironic la adresa parlamentarilor: „Ca penitență, fac un apel public”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














