Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că redevențele nu pot fi modificate, ele fiind calculate în funcție de mărimea zăcământului și după o metodologie extrem de complicată, dar a explicat că Ministerul de Finanțe ar fi putut modifica alte două taxe care expiră la 1 ianuarie 2015.
"Am înțeles că asta îl frământă pe domnul prim-ministru Victor Ponta, stabilitatea fiscală, să nu deranjeze prin modificarea redevențelor companiile. Eu vreau să-l atenționez că nu poate modifica redevențele și trebuie să înțeleagă foarte bine cum funcționează aceste mecanisme. Redevențele sunt stabilite de legea petrolului și gazelor și ele au niște matrici de calcul, dar care pleacă, în principiu, de la mărimea zăcământului și au valori între 3% din valoarea țițeiului sau a gazului extras până la 13,5%, repet, în funcție de mărimea zăcământului, dar mai există în spate și o metodologie extrem de complicată. Ca să modifici redevențele, trebuie să te adresezi tuturor celor 44 de concesionari care sunt pe teritoriul României și trebuie să obții acordul tuturor", a declarat, joi, Traian Băsescu. Șeful statului a mai spus că, pe de altă parte, Guvernul poate modifica alte două taxe.
Mai multe pe Mediafax