Federația Rusă a trecut la o cu totul altă etapă de sprijinire a separatiștilor, a declarat, astăzi, Traian Băsescu, la Reuniunea anuală a diplomației române. Șeful statului a anunțat că va cere în Consiliul European sprijinul Ucrainei cu armanent cu care să poată face față agresiunii Federației Ruse.
Armata ucraineană riscă un măcel, iar România, alături de NATO, are datoria de a ajuta cu toate mijloacele necesare. Sunt declarațiile președintelui Traian Băsescu făcute astăzi la reuniunea diplomației. Într-un discurs de o virulență fără precedent la adresa Rusiei, șeful statului a pus paie pe foc, acuzând direct Moscova că alimentează războiul din estul Ucrainei.
"Apreciem că armata ucraineană se află în dificultate. O spun fără nicio reținere, dacă statele UE, statele NATO nu vor trece rapid la sprijinirea armatei ucrainene cu echipamentele necesare cu care să poată face față acțiunilor Federației Ruse, șansele Guvernului de la Kiev, ale puterii de la Kiev de a pune sub control estul Ucrainei devin iluzorii și continuarea luptelor în estul Ucrainei riscă să se transforme într-un măcel la adresa armatei ucrainene. Statele democratice trebuie să depășească momentul declarațiilor de bune intenții. Cred că armata ucraineană s-a săturat de câte căști și câte arme neletale le-au fost trimise. Este timpul, dacă vrem să ajutăm democrația din Ucraina, dacă vrem să dăm o șansă poporului ucrainean să-și continue drumul spre UE, trebuie să acționăm la fel ca și Federația Rusă, adică să punem la dispoziția armatei ucrainene orice mijloace pot fi disponibilizate pentru a-i ajuta în această luptă care poate deveni inegală", a spus Traian Băsescu.
Totodată, șeful statului a declarat că va susține trecerea la o nouă etapă de sancțiuni pentru Federația Rusă: financiare, în sectorul energetic și în cel militar.
"Apreciez că nivelul de sancțiuni împotriva Federației Ruse trebuie reevaluat pentru că sancțiunile s-au adoptat la un moment în care Federația Rusă încă avea o oarecare decență în aprovizionarea cu armament modern a separatiștilor și în sprijinul cu specialiști militari de toate categoriile, de la specialiști pentru operarea echipamentelor sofisticate până la ofițeri care să coordoneze activitățile militare ale separatiștilor", a spus Băsescu.
"Federația Rusă a trecut la o cu totul altă etapă de sprijinire a separatiștilor. Ca atare, poziția mea în Consiliul European de mâine va fi îndreptată către sprijinul Ucrainei cu armament cu care să poată face față agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei", a mai spus șeful statului.