Politica· 1 min citire

Baronii PSD, în apărarea lui Ponta: "Poate face oricând parte din Guvern, dar nu la Justiție"

Baronii PSD, în apărarea lui Ponta: "Poate face oricând parte din Guvern, dar nu la Justiție"

Baronii PSD, în apărarea lui Ponta: "Poate face oricând parte din Guvern, dar nu la Justiție"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 feb. 2017, 18:53

Vicepreședintele PSD, senatorul de Olt Paul Stănescu, a declarat, miercuri, la o conferință de presă, că încă nu s-a decis în cadrul coaliției de guvernare cine va fi următorul ministru al Justiției, adăugând că Victor Ponta nu este o soluție, transmite MEDIAFAX.

Stănescu a afirmat că Ponta ar putea ocupa orice alt post în Guvernul Grindeanu, în afară de cel de ministru al Justiției.

"Lucrurile sunt împărțite, n-avem o soluție. Eu spun categoric nu, Victor Ponta n-ar fi o soluție pentru Ministerul Justiției. Pe de altă parte, Victor Ponta oricând poate face parte din Guvernul Grindeanu ca ministru, dar nu la Justiție. Eu, unul, m-aș opune dacă ar exista această propunere. Victor Ponta este un membru de partid valoros, fost președinte al partidului și poate fi pus ministru la foarte multe ministere din Guvernul Grindeanu”, a declarat Stănescu.

Ministrul Muncii, Lia Vasilescu, declara, luni, la B1 Tv, că este posibil ca Ponta să intre în Guvernul Grindeanu, preluând portofoliul Justiției, ea comentând astfel informațiile apărute în presă, pe surse, potrivit cărora Ponta s-ar fi întâlnit în cursul zilei de luni, la Guvern, cu premierul Grindeanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica