Președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat pozițiile lui Victor Ponta și Valeriu Zgonea față de faptul că Traian Băsescu a stat la ședința solemnă a Parlamentului într-un jilț din lemn, afirmând că este jenant dacă cei doi se preocupă cum să-i ia "bucata de lemn de sub fund" președintelui.
Antonescu a fost întrebat dacă personal a fost deranjat de faptul că Traian Băsescu a stat în plenul Parlamentului într-un jilț din lemn, folosit și la aniversarea de 90 de ani a Regelui Mihai.
"Nu m-a deranjat. Acel obiect din lemn nu e pe gustul meu, estetic nu arată bine. Maniera asta voievodală post-socialistă e un pic kitsch, asta e estetic. Pe acel scaun au mai stat și ceilalți doi președinți ai României, în împrejurări asemănătoare, și dacă domnul Ponta și domnul Zgonea - două minți și strălucite și înfrățite văd în chestiunea asta - consideră că problema politică a României este cum să-i ia bucata aia de lemn de sub fundul domnului Băsescu, dom’le nu mă interesează această luptă. Să-l țină în brațe, să facă ce vor, dar e jenant. Nu se poate să stăm să dezbatem asemenea lucruri", a afirmat Antonescu.
Premierul Ponta a declarat, miercuri, că la ședința solemnă consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO a preferat să stea în sală, pe locul de deputat, și nu la prezidiu, pentru că se simțea inconfortabil lângă președintele Băsescu, care stătea într-un jilț "ca Ștefan cel Mare".
Premierul a făcut această afirmație după ce a fost întrebat de jurnaliști de ce a stat în sală și nu la prezidiu, marți, când Parlamentul a avut o ședință solemnă dedicată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO.
"Oricum, sincer să fiu, nu mă simțeam confortabil să stau lângă un domn cu jilțul, care îmi amintea ori de Ștefan cel Mare, ori de vreun personaj ridicol care uită că trăim în secolul 21. Mi se pare absolut comic să văd pe cineva pe un jilț. Putea eventual să stea Preafericitul Patriarh sau putea să stea Regele Mihai, dar să stea, așa, un om ca și noi, pe jilț, acolo, și să-l ia somnul, să picotească în timp ce vorbim, Doamne ferește! De abia aștept, le-am și spus celor de la Parlament, din decembrie să arunce scaunul ăla sau să-l țină doar pentru Patriarh sau pentru Rege (...) Oricine altcineva stă pe jilț din acela mi se pare că și-a pierdut total simțul ridicolului și nu-și dă seama cât de comic devine. Deci, oricum n-aș fi stat acolo, lângă jilțul marelui domnitor", a spus Ponta.
El a adăugat că a preferat să stea pe locul său de deputat, un loc în care a stat și pe când era în opoziție.
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, că președintele Traian Băsescu a cerut ca la ședința solemnă privind aniversarea a 10 ani de aderare la NATO să stea în jilț, atătând că obiectul este folosit în protocol pentru președinte și că ședința a respectat procedurile.
"Acel jilț îl avem în protocolul de stat pentru președintele statului. Președintele statului are două momente solemne când vine în Parlament, fie folosim această metodă de a pune un jilț să stea, că este președintele statului român, fie folosim cealaltă metodă în care domnia sa, fiind parte a Executivului, este în partea stângă a prezidiului, primul este președintele statului și cel de-al doilea este prim-ministru. Dar așa a dorit domnia sa. Domnia sa a transmis acest mesaj. Eu sunt obligat să respect cererea de protocol", a explicat Zgonea, întrebat despre faptul că președintele Traian Băsescu a stat în jilț la ședința solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 10 ani de la aderarea României la NATO.
Senatul și Camera Deputaților au organizat, marți, o ședință solemnă consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO, la ședință fiind prezent președintele Traian Băsescu, foștii șefi ai statului Emil Constantinescu și Ion Iliescu, precum și principesa Margareta, dar și foști premieri.
Președintele Băsescu a avut un loc rezervat în fața prezidiului, iar foștii șefi de stat și foști alți oficiali implicați în aderarea la NATO au fost așezați de o parte și de alta a prezidiului.
În schimb, premierul Victor Ponta a stat în sală, în banca parlamentarilor.