Ziua de 1 octombrie a fost stabilită ca al doilea termen de majorare, cu 16 bani pe litru, a accizelor la motorină și benzină, termenul anterior fiind 15 septembrie. Din momentul anunțării până în prezent, prețurile carburanților au crescut la pompă cu până la un leu, depășind pragul de 5 lei/litru.
În ședința din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanța de modificare a Codului Fiscal și majorarea accizelor pentru benzină și motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.
De atunci, transportatorii profesioniști, care sunt și cei mai mari consumatori de carburanți, au amenințat cu proteste și au avertizat că vor alimenta dinafara țării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. „În lipsa dialogului constructiv și la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situații, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acțiunile de protest în toată țara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.
În replică, Guvernul le-a promis transportatorilor că prețurile nu vor crește și că, în caz contrar, se va relua programul de returnare a supraaccizei.