Monden· 2 min citire

Un celebru cântăreț, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE

Un celebru cântăreț, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE

Un celebru cântăreț, CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE

Publicat10 mai 2014, 18:19
SursăMediafax

Rapperul Chris Brown, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la alte 131 de zile de închisoare, după ce a recunoscut, vineri, într-un tribunal din Los Angeles, că a încălcat regimul de libertate condiționată, implicându-se într-o bătaie în Washington, anul trecut.

Inițial, un judecător l-a condamnat pe cântăreț la 365 de zile de închisoare, după care a redus pedeapsa la 234 de zile, pe care deja le-a petrecut în spatele gratiilor și în centre de reabilitare, informează contactmusic.com.

Cu toate acestea, nu este clar cât timp va petrece de fapt cântărețul în spatele gratiilor, acesta având ocazia de a ieși mai repede din cauza supraaglomerării din închisorile americane.

De asemenea, judecătorul i-a spus lui Chris Brown, care a fost diagnosticat recent cu tulburare bipolară, să participe la sesiuni de terapie cu un psihiatru de două ori pe săptămână și să efectueze teste antidrog de trei ori pe săptămână, potrivit TMZ.com.

Cântărețul se află în arest de o lună, după ce a fost dat afară dintr-un centru de reabilitare - unde instanța a decis să fie internat la mijlocul lunii martie -, după ce a încălcat trei reguli interne.

În 2009, Chris Brown a fost condamnat la patru ani de libertate condiționată, muncă în folosul comunității și terapie obligatorie contra acceselor de furie, după ce a agresat-o pe cântăreața Rihanna, iubita sa din acea vreme, cu o seară înainte de gala de decernare a premiilor Grammy.

Apoi, a fost implicat într-un incident petrecut în Washington, când artistul și bodyguard-ul său, Christopher Hollosy, au fost acuzați că l-au lovit pe un bărbat în fața unui hotel și i-au spart nasul. Procesul pentru acest incident a început în iunie 2013 și cântărețul ar putea petrece maximum șase luni în închisoare și să plătească o sumă de 1.000 de dolari dacă va fi condamnat.

Chris Brown este autorul pieselor de succes "Kiss Kiss" și "Run It". Cel mai recent album al său, cel de-al cincilea din carieră, se intitulează "Fortune", un material discografic lansat în 2012 și care i-a adus artistului american singurul său premiu Grammy de până în prezent (din 12 nominalizări).

Totodată, Chris Brown urma să lanseze duetul "Don't Be Gone Too Long", împreună cu cântăreața Ariana Grande, însă evenimentul a fost amânat în urma arestării rapperului, după cum a anunțat artista americană pe contul ei de Twitter.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden