Asterioidul 17473, descoperit în 1991, a fost numit ”Freddie Mercury”, pentru a marca 70 de ani de la nașterea liderului trupei britanice Queen.
De acum înainte, acest obiect ceresc va fi cunoscut drept ”Asteroid FreddieMercury 17473”. Anunțul a fost publicat pe 4 septembrie de Minor Planet Center și vine ca o recunoaștere a influenței extraordinare a lui Freddie Mercury în lume.
”Sunt îndatorat prietenului meu Joel Parker de la Institutul de Cercetări Southwest, care a lucrat la această idee și care a făcut ca lucrurile să se întâmple”, a scris Brian May, chitaristului formației Queen.
Asteriodul Freddie Mercury se află pe centura de astoroizi, între orbitele Marte și Jupiter, la trei kilometri și jumătate distanță. De pe Pământ este mai puțin vizibil, așadar că cei care vor să-l vadă au nevoie de un telescop. Este și unul dintre motivele pentru care nu a fost descoperit până în 1991.
”Freddie Mercury (Farrokh Bulsara, 1946-1991) a fost un compozitor britanic, și solistul legendarei trupe Queen. Vocea și timbrul au fost semne distincte ale sale și este privit ca unul dintre cei mai mari cântăreți din toate timpurile”.
Pe 5 septembrie, solistul britanic Freddie Mercury ar fi împlinit 70 de ani.
Chitaristul trupei Queen, Brian May, a dezvelit, joi, o placă memorială dedicată fostului lider al formației, semn care marchează casa în care a copilărit artistul, aflată în orașul englez Feltham, potrivit contactmusic.com.
Născut sub numele de Farrokh Bulsara, în Zanzibar, pe 5 septembrie 1946, cel care ulterior s-a numit Freddie Mercury, a pus bazele trupei Queen, alături de Brian May și Roger Taylor, în 1970.
Primul său single solo a fost lansat cu o săptămână înainte de debutul formației Queen. Pe masură ce cariera trupei Queen a luat avânt, Freddie Mercury și-a canalizat energia asupra formației. A durat mai mult de un deceniu până să lanseze cel de-al doilea single solo - ”Love Kills” (1984) -, pentru coloana sonora a re-editării filmului ”Metropolis” (1927).
Primul album solo al lui Freddie Mercury, ”Mr. Bad Guy”, a fost lansat în 1985. În 1987, el a intrat în lumea muzicii clasice, odată cu melodia ”Barcelona”, un duet cu soprana de origine spaniolă Montserrat Caballé. Single-ul a fost ales drept imn al Jocurilor Olimpice din 1992, care s-au desfășurat în orașul spaniol.