Executorul judecătoresc din America, angajat de fosta avocată a Monicăi Gabor să-i recupereze datoria de 80.000 de euro, nu a găsit încă nimic pe numele iubitei lui Mr. Pink.
În urmă cu mai bine de patru luni, Tripona Murgu, fosta avocată a Monicăi Gabor, demara procedura de executare silită a acesteia în Statele Unite, unde a trimis și decizia definitivă, legalizată, a instanței din România, potrivit căreia actuala iubită a lui Mr. Pink trebuie să-și plătească o datorie care în prezent depășește 80.000 de euro.
“Mă gândesc că nu-i angajată acolo. Dar cândva va lucra și ea, nu cred că va mai rămâne foarte mult în America. Sau poate va face vreo investiție, își va cumpăra vreo casă. Este o persoană fără scrupule. Măcar să fi recuperat cei 11.700 de euro, pe care i-am dat pe biletele de avion, cât am făcut naveta pentru ea de la Timișoara la București. Sincer, la început nu am vrut s-o iau, ca și clientă, dar mi s-a făcut milă de ea, că era vorba și de un copil. Acum am ajuns să cred că, de fapt, nici nu voia să ia fata. Ce făcea cu ea în America? Posibil să fi făcut acea tevatură doar de ochii lumii”, a declarat avocata Tripona Murgu pentru Libertatea.