Justitie· 2 min citire

Roșia Montană a câștigat definitiv procesul cu ANAF

Roșia Montană a câștigat definitiv procesul cu ANAF

Roșia Montană a câștigat definitiv procesul cu ANAF

Scris de Iulian Budusan Publicat: 11 ian. 2021, 17:13

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat dreptate, definitiv, societății Roșia Montană Gold Corporation într-un proces deschis împotriva ANAF, prin care s-a contestat plata a aproape 6 milioane de euro la bugetul de stat, reprezentând TVA aferent unor contracte de publicitate din perioada 2011 – 2013, transmite Adevărul.ro

”Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-AJFP Mureș împotriva sentinței nr.23 din 6 februarie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se precizează în minuta hotărârii ÎCCJ din 14 decembrie 2020.

Anterior, și Curtea de Apel Alba Iulia a anulat decizia de impunere a ANAF, din iunie 2017. Potrivit deciziei ANAF, compania Roșia Montană Gold Corporation ar fi trebuit să achite la bugetul de stat suma de circa 26,9 milioane de lei, reprezentând TVA. Motivul principal pentru care instanțele au decis să anuleze decizia de impunere este o practică neunitară manifestată de ANAF, care și-a schimbat strategia fiscală după ce a acordat deducerea TVA pentru cheltuielile de publicitate ale companiei din perioada 2007 – 2011.

Inspecția fiscală a fost efectuată de două ori, după ce o decizie de impunere din iunie 2016 a fost anulată de ANAF ca urmare a ”neclarității situației fiscale consemnate în actul de control”. Instanța a hotărât că ”organul fiscal însărcinat cu refacerea inspecției fiscale avea obligația de a analiza comparativ informațiile care au stat la baza emiterii actelor administrativ-fiscale anterioare (prin care s-a recunoscut dreptul de deducere TVA în favoarea reclamantei) cu informațiile care au dus la creionarea actualei stări de fapt fiscale (aferente respingerii dreptului de deducere TVA), iar în urma acestei analize, să motiveze în mod clar și punctual de ce și-a schimbat practica fiscală.

S-a mai constatat că organele de inspecție fiscală au procedat doar la analiza punctuală și amănunțită a documentelor (facturi, contracte, acte adiționale, rapoarte de activitate etc.) care au stat la baza înregistrării în evidența contabilă a TVA aferentă bunurilor și serviciilor în sumă de 26.089.696 lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Justitie