Polițistul care a accidentat mortal o fetiță pe o trecere de pietoni din Capitală urmează să fie supus unui test poligraf. Totodată, copila care a scăpat cu viață, dar cu răni majore, va fi audiată de procurori la domiciliu.
Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia Raisei, a menționat că i-au fost aprobate și solicitările privind audierea, la domiciliu, a celeilalte fetițe, care a fost rănită în accident, și privind depunerea "planului de acțiune" pentru a vedea unde se îndrepta polițistul.Avocatul solicitase audierea celei de-a doua fetițe, care a supraviețuit accidentului și a cărei stare de sănătate este bună, el propunând procurorului de caz să discute cu copila la domiciliul acesteia.
Cuculis susținea, de asemenea, că este importantă audierea unui alt polițist, care este coleg cu cel aflat la volanul autospecialei implicate în accident.
"Mai este încă un martor, cred eu, foarte important, pe care l-am identificat în urma audierii pe care am avut-o săptămâna trecută cu inculpatul Popescu, respectiv acel coleg care l-a dezbrăcat pe Popescu și a schimbat geaca cu el. Acest coleg este de la Secția 5, martorul respectiv, și trebuie să vină să dea declarații de ce a făcut gestul acesta”, declara, săptămâna trecută, avocatul Adrian Cuculis.
El preciza că Marina, cea de-a doua fetiță care se afla împreună cu Raisa atunci când a avut loc accidentul, ”e bine și vrea să ajute la aflarea adevărului”, copila fiind dispusă, conform avocatului, să discute cu procurorul despre ce s-a întâmplat atunci.
Cuculis mai preciza că a solicitat procurorului de caz audierea copilei la domiciliul acesteia, pentru ca ea să nu fie supusă unor noi traume.
”Nu putem să o audiem în Parchet. Mi se parte o chestiune mult prea intruzivă în viața ei și, mai ales că este tulburată în urma accidentului, cererea a fost de audiere la domiciliul fetei și așteptăm să se pronunțe doamna procuror inclusiv pe această cerere”, spunea avocatul.
În 13 ianuarie, Raisa și Marina au fost lovite de o mașină a Poliției, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni. În autospecială se afla un singur polițist, care, potrivit procurorilor, nu se afla în misiune și avea pornite doar semnalele luminoase, nu și pe cele acustice.
Procurorii au stabilit că mașina circula cu viteză peste limita legală, fiind dispusă o expertiză pentru a stabili exact viteza cu care rula mașina în momentul impactului. Polițistul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.