Hotărârea care oprește abuzul de contencios
Prin Hotărârea prealabilă nr. 357/2025 (dosar nr. 858/1/2025), ICCJ a clarificat un aspect esențial din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: cine are, în mod legal, dreptul de a invoca un interes legitim public în fața instanței.
Curtea a stabilit că „orice subiect de drept public are dreptul de a formula acțiuni în contencios administrativ obiectiv, întemeiate exclusiv pe încălcarea unui interes legitim public, numai în condițiile unei prevederi exprese a legii".
Cu alte cuvinte, primarii, consiliile locale sau alte autorități nu mai pot ataca în instanță actele altor instituții decât dacă legea le conferă explicit acest drept.
Cazul Nicușor Dan: 38 de procese fără temei legal
Decizia vine pe fondul unei serii de acțiuni formulate de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care a atacat în justiție zeci de autorizații de construire emise de primarii de sector. În toate aceste cazuri, edilul a susținut că apără „interesul public" și „legalitatea urbanismului Capitalei".
Instanțele de fond au ridicat însă problema lipsei calității procesuale active, argumentând că primarul general nu are în lege competența expresă de a contesta actele altor autorități locale.
ICCJ i-a dat dreptate acestor interpretări, stabilind că invocarea interesului public nu poate substitui o normă juridică de competență.
Primarul general, spune Curtea, are atribuții de coordonare și control administrativ, nu de contencios judiciar.
Legea 554/2004, greșit interpretată
Articolul 1 alin. (8) din Legea contenciosului administrativ prevede că „Prefectul, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și orice subiect de drept public pot introduce acțiuni în contencios administrativ, în cazul în care se încalcă un interes legitim public."
ICCJ a explicat că această formulare nu conferă un drept general nelimitat tuturor instituțiilor publice, ci trebuie înțeleasă în coroborare cu principiul legalității: autoritățile pot acționa doar în limitele competențelor stabilite de lege.
„Orice subiect de drept public" nu înseamnă „oricare instituție, oricând și pentru orice", ci doar acelea care au prin lege atribuții explicite de sesizare a instanței – cum sunt Prefectul, Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței sau ANFP.
Primarii, în schimb, exercită funcții executive, nu jurisdicționale, iar legea nu le oferă prerogativa de a contesta acte administrative ale altor entități publice.
Statul nu se poate da singur în judecată
Decizia Curții Supreme reafirmă un principiu fundamental: statul nu se poate acționa pe sine în judecată, decât dacă o lege specială permite acest lucru.
Altfel spus, dacă legea nu prevede expres un drept de acțiune, autoritatea publică nu are „interes legitim public" în sensul contenciosului administrativ, ci doar competențe de control administrativ sau ierarhic.
Această interpretare restabilește ordinea constituțională a raporturilor dintre instituții, evitând transformarea instanțelor într-un câmp de luptă între primării, consilii și agenții ale statului.
Efecte imediate și consecințe financiare
Hotărârea ICCJ este obligatorie pentru toate instanțele din România, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Ea va duce la respingerea tuturor acțiunilor în care autoritățile publice s-au dat reciproc în judecată fără temei legal clar.
În cazul Primăriei Capitalei, consecințele sunt directe: cele 38 de procese inițiate de Nicușor Dan împotriva primarilor de sector riscă să fie pierdute definitiv, iar instituția va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată din bani publici.
În plus, hotărârea va descuraja litigiozitatea artificială dintre autorități și va impune o disciplină strictă în utilizarea fondurilor publice pentru acțiuni judiciare.
Un mesaj ferm al Curții Supreme
Dincolo de efectul imediat asupra Primăriei Capitalei, decizia ICCJ are o valoare de principiu.
Ea restabilește echilibrul între interesul public real și invocarea sa abuzivă.
Instanța supremă transmite clar că invocarea „interesului public" nu poate fi folosită ca paravan pentru rivalități administrative, dispute politice sau blocaje instituționale.
De acum înainte, fiecare autoritate publică va trebui să arate textul precis din lege care îi conferă dreptul de a merge în instanță. În lipsa lui, orice acțiune va fi respinsă ca inadmisibilă.
Concluzie: legea, nu ambiția, decide cine are dreptate
Hotărârea din 6 octombrie 2025 nu este doar o lovitură pentru Nicușor Dan, ci și un semnal de maturitate juridică.
Înalta Curte a reafirmat că legalitatea nu se apără prin interpretări personale, ci prin respectarea strictă a legii.
Statul nu se poate da singur în judecată, iar primarii nu pot invoca „interesul public" după bunul plac.
Într-un stat de drept, chiar și autoritățile publice trebuie să respecte limitele competențelor conferite de lege – nu doar cetățenii.
