Plenul CSM a decis în ședința de marți, 10 decembrie, după o serie de amânări pe această temă, să îi refuze judecătorului constituțional Gheorghe Stan un drept prevăzut de lege. Mai exact, cu majoritate de voturi, CSM a decis să refuze rezervarea unui loc la SIIJ pentru fostul procuror.
"Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea cererii domnului STAN GHEORGHE referitoare la rezervarea unui post de procuror la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la încetarea mandatului de judecător la Curtea Constituțională a României. (majoritate: 5 voturi pentru Admitere; 1 vot pentru Admitere la altă unitate de parchet; 9 voturi pentru Respingere)", se arată în soluția dată de CSM.
Dreptul de rezervare a locului este prevăzut de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
"Art.69. - (1) După încetarea mandatului ca urmare a expirării perioadei pentru care el a fost acordat, judecătorul are dreptul să revină în postul ocupat anterior, dacă numirea sa la Curtea Constituțională s-a făcut cu condiția rezervării acestuia.
(2) În cazul în care judecătorul ocupa un post de magistrat, rezervarea postului este obligatorie.
(3) În perioada cât este rezervat, postul prevăzut la alin.(1) și (2) poate fi ocupat numai prin contract de muncă pe durată determinată.
(4) După încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curții Constituționale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen."
Dreptul este prevăzut și de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, la art. 33, alin. (15): "Judecătorii Curții Constituționale care, la data numirii, aveau funcția de judecător sau de procuror au dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deținut anterior."