Papa Francisc a condus vineri seara procesiunea ''Drumul Crucii'' pe esplanada bazilicii Sfântul Petru, însă pentru al doilea an consecutiv devoțiunea a avut loc fără public, din cauza restricțiilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19, însă cu participarea unor copii italieni, informează AFP.
Vinerea Mare marchează ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit. Procesiunea Via Crucis (Drumul Crucii) reface ultimele ore ale drumului spre Golgota, iar pe parcursul ei au loc 14 opriri în care sunt citite meditații.
Dacă în 2020 Papa Francisc a încredințat unor deținuți lectura acestora, în acest an meditațiile de pe Drumul Crucii au fost pregătite de un grup de copii și de adolescenți, membri ai unui grup de cercetași și ai unei parohii din Roma dedicată ajutorării celor mai vulnerabili.
La ora 19:00 GMT, într-o piață pustie, ceremonia retransmisă în Mondiovision a început în prezența Papei, aflat sub un baldachin instalat în fața bazilicii Sfântul Petru, unde fusese așezat un fotoliu tapițat cu catifea roșie. În total, la această ceremonie au fost prezente circa 200 de persoane, credincioși, copii și invitați.
La opririle care comemorează cele 14 momente din timpul Patimilor lui Hristos, marcate simbolic de opririle crucii în jurul obeliscului din centrul pieței, copiii au povestit momente din viața lor de zi cu zi.
Fiecare oprire a fost ilustrată cu desene realizate de copii.
La prima oprire, care amintește de condamnarea la moarte a lui Iisus de către Pilat din Pont, un băiețel a povestit: "Când eram la un curs pregătitor, Marc, un copil din clasa mea, a fost acuzat ca a furat mâncarea unui altui coleg. Știam ca nu e așa, dar am rămas tăcut. De fiecare dată când îmi aduc aminte de acest lucru, îmi este rușine. M-am spălat pe mâini. Azi regret foarte mult asta".
Pandemia care a devastat lumea de mai bine de un an a fost și ea prezentă în povestirile copiilor. La cea de-a noua oprire, care comemorează cea de-a treia cădere a lui Iisus, o fetiță a vorbit despre schimbările aduse de COVID în viața ei: "De anul trecut nu ne-am mai vizitat bunicii (...) Mi-e dor de ei! (...) De multe ori mă simt singură. Școala este închisă", a povestit ea.
Duminică, papa va oficia Sfânta Liturghie în bazilica Sfântul Petru, urmată de tradiționalul mesaj pascal și de binecuvântarea "Urbi et Orbi".