Extern· 2 min citire

Asasinat la Sofia. Politicianul Slavi Binev a fost împușcat mortal în propria casă

FOTO: Facebook

FOTO: Facebook

Scris de Gabriela Bucătaru Publicat: 24 oct. 2026, 17:42

Omul de afaceri și politicianul bulgar Slavi Binev a fost împușcat mortal în locuința sa din cartierul Pavlovo, din capitala Sofia. Poliția a deschis o anchetă și a demarat operațiuni pentru identificarea și prinderea autorilor faptei, potrivit presei bulgare.

Slavi Binev nu a mai putut fi salvat

Ministerul de Interne din Bulgaria a fost sesizat cu privire la crimă cu puțin înainte de ora 10:30, iar serviciile de urgență au primit apelul la ora 10:28, potrivit publicației Novinite.

O ambulanță a ajuns la fața locului în aproximativ șapte minute, însă medicii nu au mai putut decât să constate decesul lui Slavi Binev.

Potrivit informațiilor publicate de postul de televiziune NOVA, alarma a fost dată de un angajat al reședinței, după ce mai multe persoane au ajuns la proprietate și s-au auzit focuri de armă.

Când a mers să verifice ce se întâmplă, angajatul l-a găsit pe omul de afaceri mort. Conform unor informații care nu au fost confirmate oficial, Binev ar fi fost împușcat în cap și în corp.

Anchetatorii iau în calcul o reglare de conturi

Surse din presa bulgară susțin că omorul ar fi avut loc în urma unei dispute personale între Binev și alte persoane aflate la reședința sa.

Între timp, poliția a început căutările pentru identificarea unui SUV despre care anchetatorii suspectează că ar fi fost folosit de atacatori pentru a fugi de la locul crimei.

Presa bulgară a relatat, de asemenea, că mai mulți suspecți au fost reținuți, însă informația nu a fost confirmată oficial. Până în prezent, circumstanțele exacte ale crimei și identitatea persoanelor responsabile nu au fost stabilite public.

Cine a fost Slavi Binev

Slavi Binev s-a remarcat în mediul de afaceri bulgar în anii 1990, când, prin grupul MIG, administra mai multe localuri de divertisment din Sofia. Un raport confidențial al Ambasadei SUA din 2005, publicat ulterior de WikiLeaks, asocia grupul cu presupuse activități de prostituție, trafic de droguri și comerț cu mașini furate.

Înainte de a intra în afaceri și politică, Binev a practicat taekwondo de performanță, câștigând un titlu european în 1992. Ulterior, a condus Federația Bulgară de Taekwondo și a fost prim-vicepreședinte al Uniunii Europene de Taekwondo. În mai 2026, a fost reales la conducerea federației bulgare pentru un nou mandat de cinci ani.

Cariera sa politică a început în partidul naționalist și pro-rus Ataka, alături de care a fost ales europarlamentar în 2007 și 2009. A părăsit formațiunea în 2011, și-a fondat propriul partid, iar în 2014 a devenit deputat din partea Frontului Național pentru Salvarea Bulgariei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern