Prețul petrolului ar putea ajunge la 300 de dolari barilul, dacă țițeiul rusesc va fi respins de occidentali, deși este puțin probabilă o astfel de decizie, a declarat luni vicepremierul rus și ministru al Energiei, Aleksandr Novak, citat de agenția rusă de presă TASS, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
„Este imposibil în prezent pentru Europa să refuze petrolul și gazele din Rusia”, a afirmat Novak.
Luni, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut cu trei dolari, depășind 111 dolari, după ce Reuters anunța că statele membre UE analizează un posibil embargou asupra petrolului rusesc, în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu președintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei.
La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol ‘light sweet crude’ a crescut cu 3,65 dolari, ajungând la valoarea de 108,35 dolari.
Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat pe 8 martie interzicerea importurilor de petrol și gaze din Rusia, ca represalii la invazia Ucrainei, subliniind sprijinul politic puternic pentru această decizie care, a admis oficialul, va duce la creșterea prețurilor la energie.