Cu patru zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, democrații din comisia de politică externă a Senatului american și-au pus pe masă lista de anchete. Raportul lor acuză administrația Trump că a amestecat politica externă cu afacerile familiei prezidențiale și ale apropiaților ei. Casa Albă respinge acuzațiile și spune că nu există niciun conflict de interese. Dar, dacă democrații câștigă Senatul, acest document poate deveni agenda audierilor de anul viitor, arată corespondentul Realitatea PLUS la Casa Albă, jurnalista Ana Maria Păcuraru, realizatoarea emisiunii "Miza Zilei".
Pentru România, raportul atinge trei dosare.
Primul, energia. Potrivit democraților, vânzarea activelor internaționale ale Lukoil a ajuns în discuțiile cu Moscova. Printre potențialii cumpărători sunt investitori legați financiar de ginerele președintelui și de emisarul său pentru Rusia. Printre aceste active se află și rafinăria Petrotel, oprită din octombrie anul trecut și intrată în insolvență la sfârșitul lui august. Soarta unui activ strategic pentru România se poate decide, așadar, într-o negociere la care România nu participă.
Al doilea, securitatea. 25 de milioane de dolari dintr-un fond de combatere a influenței rusești au fost mutați spre America Latină. Alte 310 milioane pentru Europa de Est și fostul spațiu sovietic au expirat nefolosiți. Din aceeași linie bugetară primește bani și Republica Moldova. Pentru flancul estic, nu e o rubrică contabilă, ci o linie de apărare în fața Moscovei.
Al treilea, democrația. Departamentul de Stat a scos la finanțare bani pentru democrație, destinați unor proiecte despre „încredere civilizațională", migrație, cenzură și lawfare în Europa. Vocabularul le e cunoscut românilor: sunt aceleași teme cu care vicepreședintele american a criticat, anul trecut, anularea alegerilor de la noi.
Raportul vorbește și despre Consiliul pentru Pace, la care România are statut de observator. Democrații îl descriu ca pe o structură condusă pe viață de Donald Trump. Administrația a încercat să mute acolo peste un miliard de dolari aprobați de Congres pentru alte scopuri.
Indiferent cine câștigă marți, aceste dosare rămân deschise. Pentru un aliat care își construiește securitatea pe parteneriatul cu Statele Unite, contează nu doar ce decide Casa Albă, ci și cine îi va cere socoteală în Congres, arată Ana Maria Păcuraru, realizatoarea emisiunii „Miza Zilei”.