Un colonel al serviciului rus de informații militare ar putea prelua conducerea insurecției armate din estul Ucrainei, a anunțat, vineri, un lider separatist din Slaviansk, bastion al separatiștilor proruși, relatează AFP.
Igor Strelkov, care conduce în prezent miliția prorusă din Slaviansk, a fost "propus" să devină "comandantul tuturor forțelor de autoapărare din Donbas", cel mai mare bazin minier al regiunii, a anunțat guvernatorul autoproclamat din Donețk, Pavlo Gubarev.
El a făcut anunțul în fața miilor de persoane aflate în piața centrală din Slaviansk pentru ceremoniile de Ziua Victoriei.
Igor Strelkov, în vârstă de 43 de ani, care a dezmințit că ar fi colonel al serviciilor ruse de informații militare, ar fi fost implicat în capturarea observatorilor Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), eliberați în cele din urmă la 3 mai la Slaviansk.
Potrivit Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), el s-ar numit, de fapt, Igor Ghirkin, s-a născut la 17 decembrie 1970 și locuiește în majoritatea timpului la Moscova.
De altfel, SBU a dat publicității conversații telefonice interceptate între acesta și emisarul rus Vladimir Lukin, trimis de Kremlin pentru a media eliberarea echipei OSCE.
În plus, SBU mai susține că el a trecut ultima oară frontiera ucraineană în februarie 2014, pentru o deplasare la Simferopol, capitala Crimeei, peninsula din sudul Ucrainei anexată în martie de Rusia.
Într-un interviu pentru cotidianul rus Komsomolskaia Pravda, el a declarat că nu intenționează să "se oprească la Donețk".
"Vrem să eliberăm Ucraina de fasciști", a afirmat el în acest interviu, calificând Ucraina drept un "stat eșuat" pentru care comunitatea internațională "nu va declanșa cel de-al treilea Război Mondial".