Extern· 1 min citire

Un celebru procuror, critic la adresa președintelui Argentinei, găsit mort, cu un glonț în cap

Un celebru procuror, critic la adresa președintelui Argentinei, găsit mort, cu un glonț în cap

Un celebru procuror, critic la adresa președintelui Argentinei, găsit mort, cu un glonț în cap

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 ian. 2015, 14:29

Procurorul Alberto Nisman, care l-a acuzat pe președintele Argentinei Cristina Fernandez de Kirchner de mușamalizarea unei investigații asupra atentatului antiisraelian din 1994 din Buenos Aires, a fost găsit mort în apartamentul său cu o urmă de glonț în cap, potrivit unui anunț făcut luni de guvernul argentinian, scrie Mediafax.

Corpul neînsuflețit al lui Nisman, care ancheta de zece ani bombardamentul din 1994 asupra sediului Asociației israeliene de ajutor reciproc (AMIA) din Buenos Aires, soldat cu 85 de morți, a fost descoperit în noaptea de duminică, relatează Business Insider.

Procurorul trebuia să depună mărturie luni în cadrul unei anchete privind acuzațiile sale.

Gărzile de securitate ale lui Nisman au anunțat-o pe mama acestuia, duminică după-amiază, că procurorul nu răspundea nici la telefon, nici la ușa apartamentului său din regiunea de lux Puerto Madero a capitalei Buenos Aires.

Mama procurorului a găsit apoi ușa apartamentului său încuiată pe dinăuntru și a avut nevoie de ajutorul unui lăcătuș pentru a o deschide, după care a găsit corpul fiului său pe podeaua băii.

O armă cu calibrul 22 și un singur înveliș de glonț au fost găsite lângă corpul său, iar politicieni cu o vechime mai mare au spus că suspectează mai mult decât un suicid, menționând și posibilitatea unei mișcări din partea mafiei.

Mai mult pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern