Criză uriașă în Paraguay, unde aproximativ trei milioane de clienți ai Ueno Bank au rămas fără acces la economiile lor, după ce Banca Centrală a intervenit și a suspendat activitatea instituției financiare. Situația a provocat proteste și cozi în fața sucursalelor, iar nemulțumirea oamenilor s-a transformat într-un scandal politic de proporții. Opoziția a cerut demiterea președintelui Santiago Peña, pe care îl acuză de conflicte de interese și de nereguli în gestionarea crizei bancare.
Miercuri, 4 noiembrie, 35 de parlamentari din opoziție și din rândul disidenților partidului aflat la putere au depus o cerere de punere sub acuzare a președintelui. Aceștia susțin că legăturile sale anterioare cu grupul de afaceri care controlează Ueno Bank ridică semne de întrebare privind modul în care instituția a fost supravegheată. Parlamentarii au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare pentru joi, 5 noiembrie, în care să fie discutată propunerea de demitere.
Trei milioane de clienți au rămas fără acces la economii
Criza a izbucnit după ce Banca Centrală a Paraguayului a decis să preia controlul asupra Ueno Bank, una dintre cele mai importante instituții financiare digitale din țară. Autoritățile au descoperit că banca nu mai respecta cerințele minime de solvabilitate, nivelul capitalului fiind sub jumătate din pragul legal. În aceste condiții, activitatea instituției a fost suspendată, iar clienții nu și-au mai putut folosi conturile. Aproximativ trei milioane de persoane sunt afectate, într-o țară cu circa 6,5 milioane de locuitori, conform Wionews.com.
Problema este cu atât mai gravă cu cât banca administra și fonduri publice de aproape 850 de milioane de dolari, inclusiv bani destinați sistemului de pensii. După anunțarea intervenției, numeroși oameni s-au adunat în fața sucursalelor din capitala Asunción, încercând să își retragă economiile. Protestele au continuat pe fondul temerilor că banii ar putea fi pierduți. Unul dintre cei care au ieșit în stradă este Marcelino Vergara, în vârstă de 68 de ani.
„Mi-am pierdut toate economiile de-o viață.”
a declarat Marcelino Vergara, client al Ueno Bank, pentru AFP.
Președintele Paraguayului, acuzat de conflicte de interese. Opoziția îi cere demiterea
Scandalul bancar a ajuns rapid în centrul vieții politice din Paraguay. Președintele Santiago Peña, aflat la conducerea țării din 2023, a deținut acțiuni în Grupo Vázquez, compania care controlează Ueno Bank, până în martie 2025. Opoziția consideră că aceste legături ar fi putut influența modul în care autoritățile au supravegheat instituția financiară. Parlamentarii îl acuză inclusiv de presupusa utilizare necorespunzătoare a fondurilor de pensii și de încercări de a ascunde problemele care au dus la intervenția Băncii Centrale.
„Niciodată până acum cineva nu a făcut rău unui număr de trei milioane de oameni într-o singură zi în Republica Paraguay, iar dumneavoastră ați reușit acest lucru, domnule președinte.”
a declarat Rocío Vallejo, parlamentară a opoziției.
Pentru ca procedura de demitere să avanseze, este necesar votul unei majorități de două treimi în Camera Deputaților, formată din 80 de membri. Ulterior, solicitarea ar urma să ajungă în Senat, unde sunt necesare 30 de voturi din totalul de 45. Partidul Colorado, din care face parte președintele, deține majoritatea în ambele camere, astfel că opoziția nu are în prezent suficiente voturi pentru a-l înlătura din funcție. Cu toate acestea, inițiativa a primit și sprijinul unor parlamentari din partidul de guvernământ.
Guvernatorul Băncii Centrale a demisionat. Opt directori ai băncii, reținuți
Criza a provocat deja schimbări importante la conducerea instituțiilor financiare din Paraguay. Carlos Carvallo, guvernatorul Băncii Centrale, și-a prezentat demisia marți, 3 noiembrie, la solicitarea președintelui Santiago Peña. Carvallo condusese anterior instituția financiară din care s-a dezvoltat Ueno Bank, iar acest lucru a alimentat controversele privind posibile conflicte de interese. Oficialul a anunțat că va continua temporar să își exercite atribuțiile pentru a asigura desfășurarea procedurii de intervenție.
În paralel, procurorii au deschis o anchetă privind neregulile descoperite în activitatea Ueno Bank. Opt persoane din conducerea instituției au fost vizate de mandate de arestare și ulterior reținute, iar instanțele au dispus înghețarea activelor acestora. Ancheta urmărește să stabilească responsabilitățile pentru problemele financiare ale băncii și eventualele încălcări ale legii. Autoritățile au transmis că intervenția vizează o singură instituție și că restul sistemului bancar din Paraguay funcționează normal.
Ce se întâmplă cu banii celor trei milioane de clienți
În încercarea de a calma protestele, președintele Santiago Peña a promulgat miercuri, 4 noiembrie, o lege care permite returnarea rapidă a unei părți din depozitele garantate. Potrivit noilor reguli, plățile trebuie să înceapă în termen de 24 de ore și să fie finalizate în maximum cinci zile lucrătoare. Banca Centrală a anunțat că sumele vor fi transferate în conturile pe care clienții le au la alte instituții financiare sau în conturi noi, deschise special pentru această procedură.
Garanția legală pentru depozite ajunge la aproximativ 228 de milioane de guaraní per client, echivalentul a circa 38.000 de dolari. Noua lege permite plata anticipată a unei părți importante din această sumă, însă recuperarea banilor care depășesc plafonul garantat rămâne incertă. Între timp, președintele a încercat să liniștească populația, susținând că sistemul financiar al țării este stabil și că persoanele responsabile pentru eventualele nereguli vor trebui să răspundă în fața justiției.